Asa cum am anuntat intr-un articol din luna aprilie a acestui an, noul obiectiv super-zoom al celor de la Tamron a ajuns in Romania. Recomandat ca fiind urmasul imbunatatit al deja celebrului model Tamron 18-270mm f/3.5-6.3 PZD, ne-am propus cu prioritate sa-l obtinem in laboratorul Clubului Foto pentru o serie de teste “live”in conditiile unei ture foto estivale.
Tamron 16-300mm f/3.5-6.3 Di II VC PZD
Tamron 16-300mm f/3.5-5.6 VC PZD se gaseste in magazinele din Romania in varianta pentru Canon si Nikon. Click aici pentru detalii si pret. Noi am testat varianta pentru Canon.
Am intentionat sa observam comportamentul si disponibilitatea acestui teleobiectiv in situatii de utilizare fara menajamente la temperaturi ridicate, asa cum se pot intalni in majoritatea vacantelor noastre la mare. Pentru aceasta, am ales ca tura foto de anul acesta sa se desfasoare pe frumoasele si insoritele plaje ale insulei Lefkada si ale arhipelagului din jurul acesteia. Varietatea peisajelor ce combina marea, muntii, insulele si plajele, ofera suficiente oportunitati de fotografiere, solicitand din plin acest super-zoom de la Tamron.
Ajutati de un aparat Canon EOS 50D, un rucsac din seria Kata 3-n-1, acumulatori de rezerva si suficient de multe carduri, am hotarat ca testele noastre sa tina cont de majoritatea situatiilor ce apar frecvent in vacanta si sa observam daca capabilitatile tehnice si constructive ale acestui obiectiv se ridica la nivelul de performanta definit de producatorii japonezi. Am mers chiar pana acolo incat, determinati de referintele pozitive despre performantele sistemului de stabilizare optica oferite de producatori, am renuntat categoric la trepied, pe care l-am considerat un bagaj suplimentar, inutil in acest caz. Daca ne-am inselat sau nu, vom vedea in cele ce urmeaza.
Tamron 16-300mm f/3.5-6.3 Di II VC PZD – Specificatii tehnice pe scurt:
- Model cod : B016
- Compatibil doar cu aparatele DSLR cu senzor APS-C (DX)
- Distanta focala : 16-300mm
- Diafragma maxima : F/ 3.5-6.3
- Unghi de vizualizare : 82°12′ – 5°20′
- Constructie interna : 16 elemente in 12 grupuri
- Distanta minima de focus : 0.39m
- Magnificare macro : 1:2.9 (at f=300mm )
- Dimensiune filtru : φ67mm
- Lungime : 99.5mm (3.9 in)
- Greutate : 540g (19 oz)
- Lamele Diafragma : 7 lamele
- Diaframa minima : F/22-40
- Accesorii standard : Parasolar si capace protectie
- Disponibil pentru : Canon, Nikon, Sony
Constructie si utilizare
Cea mai evidenta noutate adusa de 16-300 este plaja focala mai generoasa, care porneste acum de la 16mm (24mm echivalent) si ajunge pana la 300mm (450mm echivalent), in comparatie cu modelul anterior echivalent 28-405mm. Pe langa unghiul mai larg de cuprindere, noul Tamron 16-300mm F/3.5-6.3 VC PZD se lauda si cu o constructie mai solida, cu o rezistenta sporita la praf si umezeala dar si cu noua formula optica.
Tamron 16-300mm F/3.5-6.3 Di II VC PZD are o formula optica compusa din 16 elemente de sticla dispuse in 12 grupe. Dintre acestea trei sunt elemente de sticla asferice, un element asferic hybrid, doua LD, unul XR (Extra Refractive index) si unul UXR (Ultra-Extra Refractive Index). Are o diafragma formata din 7 lamele rotunjite iar distanta minima de focalizare a fost redusa la doar 39cm, factorul de marire maxim fiind 1:2,9 la 300mm. Obiectivul accepta filtre cu diametrul filetului de 67mm, are o greutate de 540g si o lungime de doar 10cm atunci cand este strans (la 16mm). Sistemul de focus intern, Tamron PZD (Piezo-Drive) asigura focalizarea rapida si precisa iar sistemul de stabilizare permite fotografierea din mana cu timpi de expunere de pana la patru ori mai lungi decat cu un obiectiv fara stabilizare interna.
Constatari si aprecieri generale
Asa cum este binecunoscut in randul fotografilor entuziasti, prima impresie conteaza foarte mult! Am remarcat ansamblul optic, prin sistemul de lentile cu un diametru suficient de mare pentru a asigura realizarea unor imagini de calitate chiar si in conditii de iluminare redusa, mai ales la focala maxima (300 mm/f 6,3).
Obiectivul Tamron 16-300mm f/3.5-6.3 Di II VC PZD ne-a surprins placut si prin dimensiunea redusa la focala minima. Astfel, obiectivul este usor de transportat direct pe body-ul aparatului de fotografiat, atat pe umar cat si pe gat, fara teama unor lovituri accidentale. Pozitia “retrasa” se poate bloca printr-un buton de asigurare la transport.
Cele doua inele, pentru zoom si cel de focalizare manuala, sunt realizate din materiale speciale ce asigura o “priza” excelenta si un feeling placut in timpul manevrarii obiectivului. Am remarcat faptul ca, prin forma sa constructiva, inelul de zoom asigura o manevrare lina si precisa, dar si o perfecta asezare in palma, atunci cand fotografiem cu focala la maximum, fara riscul alunecarii.
Constructia sa compacta, recomandata de cei de la Tamron, la care s-a adaugat si garantia unei foarte bune protectii la stropire (splash-proof), ne-au determinat sa credem ca asteptarile noastre nu vor fi inselate…. La final s-au confirmat !
Cum fotografiaza
Am remarcat viteza de focalizare foarte buna si precisa atunci cand au aparut situatii neprevazute de fotografiere. Sistemul Piezo, foarte silentios, utilizat de specialistii de la Tamron pentru focalizare, si-a dovedit performanta in multe momente din calatoria noastra estivala.
Fotografia panoramica la distante focale diferite:
Am remarcat o foarte buna stabilizare optica, culori placute si imagini cu un grad de finete (sharp) foarte bun.
La 16mm:
La 40mm:
La 75mm:
La 300mm:
Alte imagini:
Fotografia de peisaj – cromatica si definitie:
Am apreciat contrastul echilibrat si definitia contururilor in imaginile obtinute. Unghiul relativ mare de fotografiere (82 grade) la focala minima ne-a satisfacut din plin pretentiile de incadrare.
Fotografia de actiune:
Galeria imaginilor de actiune a fost realizata la focala maxima de 300mm.
Nota maxima din partea noastra pentru modul in care sistemul de compensare al vibratiilor (VC) si-a indeplinit rolul la fotografia “din mana”.
Fotografia de strada:
Cu focala de 16 mm, Tamron 16-300mm f/3.5-6.3 Di II VC PZD poate satisface exigentele oricarui gen de fotografie.
BONUS 1: Fotografia cu filtru polarizare:
Dupa cum se poate observa, utilizarea filtru de polarizare Cokin ne-a oferit imagini cu un contrast marit si o gama de tonuri mai intense pentru culoarea cerului si a apei marii, marind plaja de observatie a detaliilor.
Tendinta de intunecare la colturi poate aparea, uneori, la focala maxima din cauza sistemului de fixare (COKIN) combinat cu diametrul filtrului utilizat.
Am putut observa totusi ca obiectivul superzoom prezinta in mod constant o tendinta de intunecare la marginile imaginii, fenomen ce poate deveni suparator in unele situatii, daca utilizam obiectivul la focala maxima de 300mm.
BONUS 2: Foto Luna
Asa cum v-am obisnuit, aici la ClubulFoto, printre testele noastre preferate pentru astfel de obiective se numara si fotografierea Lunii. Nu ezitam sa realizam astfel de imagini, mai ales atunci cand conditiile meteo sunt favorabile. Imaginea astrului ceresc a fost realizata fotografiind “din mana”, fara trepied, dorind sa observam comportamentul sistemului de stabilizare (VC). Sistemul de stabilizare cu care este echipat obiectivul Tamron 16-300mm f/3.5-6.3 Di II VC PZD si-a facut din plin simtita prezenta, fapt confirmat de imaginile obtinute. Acest lucru ne-a dovedit ca nu am gresit atunci cand am mizat pe recomandarile specialistilor japonezi, renuntand la trepied.
Iata ce am obtinut cu acest super-zoom:
Nota redactiei:
Precizam ca imaginile prezentate in acest articol nu au fost prelucrate in niciun fel, iar fotografierea subiectelor s-a realizat exclusiv “din mana”, fara utilizarea unui trepied. Uneori conditiile de fotografiere au fost foarte dificile, tinand cont de miscarea pe valuri a ambarcatiunii cu care am calatorit. Acest lucru a determinat uneori imperfectiuni ale liniei orizontului, la unele imagini!
RECOMANDARI SPECIALE:
Dorim sa va oferim cateva recomandari adresate in mod special fotografilor ce experimenteaza pentru prima data un astfel de obiectiv:
- transportul obiectivului, montat pe aparatul foto sau doar in rucsac, trebuie facut cu sistemul de blocare mecanica activat;
- modificati (scurtati) lungimea curelei de umar pentru a compensa lungimea obiectivului la focala maxima si pentru a evita lovirea acestuia de obiectele din jurul dvs.;
- utilizati mereu parasolarul;
- transportati obiectivul numai cu capacul de protectie montat pentru a proteja lentila frontala, aceasta fiind expusa atingerilor sau loviturilor accidentale;
- pentru obtinerea unor imagini cu un contrast placut al cerului si nori frumosi utilizati filtre de polarizare. Noi am utilizat filtru de polarizare Cokin montat pe un inel adaptor produs de aceeasi companie;
- puteti folosi modul Auto de fotografiere pentru majoritatea situatiilor intalnite, totusi noi recomandam folosirea modului de fotografiere “A” (prioritate de diafragma), aparatul stabilind automat timpul de expunere;
- apreciati in mod corect calitatea trepiedului pe care il detineti, atunci cand utilizati un obiectiv super-zoom ca acesta, luand in consideratie stabilitatea lui, in situatia deschiderii obiectivului la focala maxima. Centrul de greutate al ansamblului se muta semnificativ spre exterior si exista riscul inclinarii sau chiar al caderii trepiedului;avand o suprafata relativ mare, lentila frontala a obiectivului Tamron 16-300mm F/3.5-6.3 VC PZD este expusa permanent prafului, stropilor de apa etc. De aceea,pentru curatare, recomandam kit-urile cu substante umede, perie si pompe de aer.
Concluzii
Obiectivul de calatorie Tamron 16-300mm F/3.5-6.3 VC PZD si-a demonstrat calitatile ce-l recomandau ca un accesoriu de nelipsit din arsenalul oricarui fotograf, reusind sa faca fata tuturor situatiilor, ridicandu-se la nivelul asteptarilor noastre.
Prin comportamentul excelent la temperaturi ridicate, o buna fiabilitate si rezistenta la “stres” (solicitat fiind la serii de peste 500 de imagini /zi), fara rateuri semnificative, Tamron 16-300mm F/3.5-6.3 VC PZD poate fi pe gustul celor ce indragesc aventura, sportul, calatoriile, peisajul, fotografia de strada, reportajul si, de ce nu, fotografia de arta, indiferent ca sunt fanii brandului Canon, Nikon sau Sony.
Tamron 16-300mm f/3.5-5.6 VC PZD se gaseste in magazinele din Romania in varianta pentru Canon si Nikon. Click aici pentru detalii si pret.
Nota Clubului Foto: 8/10
Tamron 16-300mm f/3.5-5.6 VC PZD – Castigator la EISA 2014
Obiectivul prezentat in acest articol a castigat premiul EISA pentru cel mai performant obiectiv super-zoom al anului 2014. Decernarea premiilor EISA a avut loc acum doua saptamani. Mai multe detalii si lista completa a premiilor aici.
Puteau să-l facă și rezistent la apă-umezeală-praf.
Ceva despre consecventa autofocus-ului? Am un 24-70mm 2.8 .VC si am zis ca nu mai cumpar Tamron niciodata…
Depinde de conditii. Aici singurele „rateuri” au fost cand am fotografiat Luna (e clar de ce…) si destul de rar cand am fotografiat din barca.
Tamron 16-300 e mai scump cu aprope 1000 de lei fata de Tamron 18-270. Merita diferenta?