Tamron 70-200mm f/2.8, un obiectiv popular si o alternativa la celebrele obiective profesionale ale producatorilor de DSLR-uri, a ajuns acum la o noua varianta. Este vorba despre noul Tamron 70-200mm f/2.8 dotat cu stabilizare de imagine (VC) si sistem de focus rapid si silentios (USD) pe care Tamron il propune fotografilor entuziasti dar si celor profesionisti, deopotriva. L-am primit la teste saptamana trecuta si am fost cu el acolo unde majoritatea fotografilor l-ar utiliza: intr-o tura foto de peisaj, la munte. Am testat varianta cu montura Canon, pe un DSLR Canon 5D Mark II. A fost o experienta placuta, dar nu lipsita de mici probleme. Sa vedem, in continuare, daca noul obiectiv Tamron 70-200mm f/2.8 VC USD se ridica la nivelul asteptarilor.
Tamron 70-200mm f/2.8 se gaseste in magazine la un pret aproximativ de 5.999 lei. Detalii si pret actualizat aici.
Sa incepem cu cateva imagini realizate cu Tamron 70-200mm f/2.8 VC USD, majoritatea la f/2.8 si focala 150-200mm:
Tamron 70-200mm f/2.8 VC USD
Tamron 70-200mm f/2.8 pe scurt:
- Distanta focala: 70-200mm
- Diafragma maxima f/2.8, constanta
- Diafragma minima f/32
- Nr. lamele diafragma: 9 (rotunjite)
- Constructie optica formata din 23 de elemente dispuse in 17 grupuri
- Compatibil Full Frame si APS-C
- Factor de marire maxim 1:8 (macro)
- Distanta minima de focus 1,3m
- Diametru filtru: 77mm
- Diametru obiectiv: 85mm
- Greutate: 1470g (fara colierul pentru trepied)
- Constructie solida
Asadar, fara sa mai pierdem timpul, sa trecem la treaba si sa vedem ce ne ofera noul Tamron 70-200mm f/2.8.
Constructie si utilizare
Tamron 70-200mm f/2.8 este un obiectiv voluminos si greu, la fel ca majoritatea obiectivelor profesionale din aceasta clasa. Constructia este solida, din materiale de calitate si inspira incredere si singuranta in utilizare. Mai mult decat atat, Tamron 70-200mm f/2.8 este etanseizat impotriva stropilor de apa si a intemperiilor, inca o bila alba cu care se poate lauda noul obiectiv de la Tamron si care il situeaza la acelasi nivel cu cele ale competitorilor.
Inelele de focus si de zoom sunt „inversate”, ca sa zic asa, fata de cum sunt eu obisnuit la „L”-urile din gama Canon, in sensul ca inelul de focalizare este primul, mai aproape de body-ul aparatului iar cel de zoom este al doilea, langa lentila frontala. Este un aspect cu care eu m-am obisnuit destul de repede, desi la inceput au fost situatii in care am atins inelul de focus incercand sa modific focala, datorita „puterii obisnuintei”. Nu l-as critica pentru acest aspect ci mai degraba as aminti focalizarea manuala permanenta, gratie motorului USD, care permite modificarea planului de focus manual, in orice moment, chiar si atunci cand sistemul AF este cuplat.
Continuand cu prezentarea exteriorului, Tamron 70-200mm f/2.8 are o scala de distante, marcata clar si vizibil pe obiectiv si ofera doua comutatoare laterale pentru focus (Auto/Manual), pornirea si oprirea sistemului de stabilizare (VR). Ar fi fost util si un comutator pentru limitarea distantei de focalizare (mai ales in cazul fotografiei macro sau de portret) dar, din pacate, specialistii Tamron au omis un astfel de c. Am spus „Macro”? Da, Tamron 70-200mm f/2.8 este prezentat de producator ca un obiectiv cu performante si in domeniul macrofotografiei, desi cu o ditanta minima de focus de 1,3m si un raport de marire maxim 1:8 este cam mult spus „macro”…
In ceea ce priveste sistemul de stabilizare, acesta a trecut cu „brio” toate testele si chiar daca efectul lui nu mi se pare atat de evident la acest obiectiv fata de alte modele Tamron, am putut obtine imagini clare, fara trepied, cu timpi de expunere de 1/40 la 200mm. In orice caz, atunci cand fotografiati de pe trepied, nu uitati sa opriti sistemul de stabilizare, pentru ca acesta va incerca sa compenseze vibratii care nu exista, rezultand imagini „miscate”. Asadar, de pe obiectiv – VC Off – cand fotografiati de pe un trepied.
V-am povestit despre cat de solid si bine construit este Tamron 70-200mm f/2.8 si nu pot sa nu precizez si greutatea acestuia: 1,6kg, cu tot cu colierul pentru trepied montat. Este un obiectiv „cu greutate”, atat la propriu cat si la figurat, iar asta contribuie la impresia generala buna despre constructia si calitatea acestui model.
Calitatea imaginilor
Tamron 70-200mm f/2.8 se lauda cu o formula optica noua (fata de modelul anterior, fara stabilizare) care include 23 de elemente optice dispuse in nu mai putin de 17 grupe. Calitatea imaginilor (acutanta sau sharpness-ul) este foarte buna in zona centrala a imaginilor, pe aproape intreaga plaja focala. As putea critica noul obiectiv Tamron doar in zonele periferice extreme ale cadrului, acolo unde sharpness-ul nu exceleaza in mod deosebit si la capatul tele, la 200mm, unde – la fel – as fi vrut sa vad imagini chiar mai sharp decat acestea. Mai jos aveti imaginile de test, la 70 si 200mm, crop 100%.
Sharp la 70mm:
Imaginea originala:
F/5.6, 1/800, ISO 200, 70mm, de pe trepied, VC oprit
Crop 100% (click pentru marire la rezolutia originala)
Sharp la 200mm, zona centrala:
Imaginea originala:
F/5.6, ISO 200, 200mm, de pe trepied, VC oprit
Crop 100% (click pentru marire la rezolutia originala)
Si inca odata… la 200mm, zona centrala, ziua
Imaginea originala:
F/5.6, 1/800, ISO 200, 200mm, fara trepied
Crop 100% (click pentru marire la rezolutia originala)
Dar la subiecte apropiate?
Daca la peisaj am vazut ca se descurca bine, la subiecte apropiate, mai ales la 200mm, lucrurile nu mai sunt chiar atat de „roz”, din pacate. Aveti un exemplu mai jos, aceasta fiind cea mai clara imagine din cele sase pe care le-am surprins in serie, cu o pasare care se afla la aproximativ 3m de mine.
Imaginea originala, la 200mm:
F/5.6, 1/200, ISO 200, focalizare automata in punctul central, fara trepied
Crop 100% din zona centrala:
Calitatea bokeh-ului
Bookeh-ul este placut, diafragma cu 9 lamele circulare avand un cuvant greu de spus in aceasta privinta. Mai jos am pregatit patru imagini trase la f/2.8 cu subiecte aflate la diferite distante, pentru a observa modul in care sunt reprezentate zonele de neclaritate din imagini:
Distorsiuni, aberatii cromatice, rezistenta la flare
In ceea ce priveste distorsiunile, Tamron 70-200mm f/2.8 VC USD se comporta excelent, fara a produce efecte vizibile in imagini. Desi majoritatea fotografilor sunt obisnuiti sa accepte distorsiunile produse de obiective si sa le corecteze in programe de prelucrare, in cazul lui Tamron 70-200mm f/2.8 nu prea avem ce corecta.
Formula optica include si un elemente tip XLD (Extra Low Dispersion) care asigura un control foarte bun al aberatiilor cromatice. Din fericire, nu doar se lauda cu asta ci si in practica rezultatele sunt foarte bune in acest sens. Aberatiile cromatice sunt aproape inexistente si, la fel ca si in cazul distorsiunilor, nu prea avem ce corecta din acest punct de vedere in postprocesare. Inca o bila alba pentru Tamron 70-200mmf /2.8 VC USD.
Rezistenta la flare este si ea foarte buna. Oricat am incercat sa fac o fotografie cu flar evident, pentru acest review, Tamron 70-200mm f/2.8 nu mi-a dat ocazia, asadar nu am ce sa va arat din acest punct de vedere.
Consistenta focusului
Am testat noul Tamron 70-200mm f/2.8 pe bodyul Canon 5D Mark II pe care il folosesc de aproape doi ani in toate testele mele. Din punctul meu de vedere, „calcaiul lui ahile” in ceea ce il priveste pe noul teleobiectiv Tamron este capacitatea sa de a focaliza consistent intr-o serie de cadre consecutive. Desi in peste 80% din situatii focalizarea se face rapid, silentios si foarte precis, am intalnit in testele mele cazuri in care dintr-o serie de cinci cadre consecutive, trase la capatul tele al focalei (200mm), din acelasi punct de statie si de pe trepied, 3 dintre ele aveau punerea la punct gresita. S-a intamplat mai mult in lumina slaba, noaptea, dar in cateva situatii am intampinat asta si ziua. Asadar, desi imi place cum functioneaza motorul USD de focalizare, este silentios si suficient de rapid, cu Canon 5D Mark II acuratetea focalizarii ar mai putea fi imbunatatita, mai ales in low-light.
Face Tamron 70-200 focus-hunting? Da, face, atunci cand subiectul nu ambunda in contrast sau noaptea. Nu l-as critica pentru asta, deoarece in situatiile in care l-am testat eu majoritatea obiectivelor s-ar comporta la fel. Asadar, din punct de vedere al focus-hunting-ului Tamron 70-200mm f/2.8 VC USD se incadreaza in limitele „acceptate”, ca sa zic asa…
Alte imagini surprinse cu Tamron 70-200mm f/2.8 VC USD:
Vignetarea
Tamron 70-200mm f/2.8 VC IF LD USD produce un efect de vignetare destul de puternic in cadrele trase cu diafragma deschisa (f/2.8). Pe intreaga plaja focala, vignetarea este de aproximativ 2 trepte de expunere in zonele periferice ale imaginilor. De la F/4 in sus acesta dispare aproape complet.
Focala 121mm, f/2.8
Pret si disponibilitate
Tamron 70-200mm f/2.8 VC USD se gaseste in magazine in doua variante: pentru montura Canon sau Nikon. Pretul aproximativ (la momentul publicarii acestui articol) este de 5.999 lei. Detalii si pret actualizat aici.
Pentru comparatie, obiectivul Canon 70-200mm f/2.8 IS USM II L costa 10.099 lei iar omologul sau de la Nikon este 8.899 lei.
Concluzii
Tamron 70-200mm f/2.8 VC este un obiectiv „cu bune si cu rele”. Nici un obiectiv foto nu este perfect si nici Tamron nu face exceptie de la aceasta regula. Totusi, luminozitatea constanta f/2.8 il recomanda pentru fotografii in lumina slaba, pentru portrete, fotografie de eveniment sau orice alt gen fotografic care se desfasoara in conditii slabe de iluminare sau acolo unde se doreste un bokeh placut. Calitatea imaginilor (sharpnes-ul) este buna pe aproape intreaga plaja focala (de la 70 la 150mm). La 200mm sharpness-ul ar mai putea fi imbunatatit, dar aspectul cel mai important pe care l-am intalnit este dat de o usoara inconsistenta a focusului intre cadre consecutive. Eu l-am testat pe un Canon 5D Mark II, asadar este posibil ca pe aparatele mai noi, cu sisteme AF mai evoluate, sa se comporte altfel. Din punct de vedere constructiv se situeaza la „standarde” profesionale, constructia din metal si etanseizarea impotriva apei si a intemperiilor fiind doar doua exemple. Tamron 70-200mm f/2.8 are totusi cu ce se lauda si isi face treaba bine, la aproape jumatate din pretul obiectivului „L” similar de la Canon… Pe de alta parte, daca il comparam cu obiectivele similare dar cu f/4 de la Canon/Nikon, care au un pret similar, alegerea devine mai dificila iar pretul lui Tamron s-ar putea sa ni se para destul de „piperat”.
Nota Clubului Foto: 7.5/10
Bile albe:
- Calitate buna a imaginilor, mai ales de la 70 la 150mm
- Sharp pe intreaga suprafata a cadrului
- Sistem de stabilizare eficient
- Sistemul de focalizare este silentios
- Vine cu talpa pentru trepied inclusa
- Constructie solida, etanseizare impotriva apei
- Distorsiuni reduse
Bile negre:
- Focalizeaza destul de lent in lumina slaba si uneori rateaza focusul la 200mm (mai ales)
- Acutanta (sharpness-ul) la 200mm ar mai putea fi imbunatatit
- Vignetare de aprox. 2 trepte de expunere la f/2.8-4
- Pretul cam piperat
Pacat ca nu e nici o poza cu subiect uman, eram curios cum se comporta la portrete.
In rest ce sa zic, aceleasi chestii ca la varianta fara stabilizare + 4000 lei in plus. o balarie 🙂
Nu cred ca vreun fotograf profi ar da 6000 lei pe un tamron, mai ales cand nu poti fi sigur pe el, iar un amator n'are banii astia de dat ca sa treci peste neajunsuri
eu i-am da un 4/10 🙂
Si atunci stai si te intrebi, oare merita sa achizitionezi acest obiectiv cand un nikkor 70-200 f4 cu VR2 nanocristal costa tot atat? Eu as zice ca nu merita…..
La pretul sau, Canon 70-200mm f/4 L IS il bate din toate punctele de vedere. De la precizie, la viteza culori, contrast si sharpness. Daca era pe la 3500-3700 lei mai mergea, era un pret mai corect, dar la 6000 lei atat Canon cat si Nikon au variantele f/4 cu stabilizare. MULT peste acesta. Nu te incalzeste cu nimic f/2.8 daca nu-l poti utiliza decat in imagini sharp pe centru si la anumite focale. Ca sa nu mai zic ca unii poate vor avea probleme de focus cu el, cum au avut cu alte third party-uri. Dintre toate amintite mai sus, vignetarea este cea mai mica problema.
Am un Tamron 70-300mm VC USD, FOARTE bun obiectivul, de la 70 la 200mm nu gasesti ceva mai bun in acel pret, sharp, bokeh, culori, rapid, silentios, constructie buna, l-am calibrat (avea mici probleme de focus, doar mici), nu l-as da pe acesta sau pe varianta non-VC. De la 200 la 300 e soft, in rest pentru mine e foarte bun. Cam asta-i parerea mea. Multumim pentru review, asteptam si la noul 17-70mm de la Sigma 😀 …numai bine, tuturor!
A publicat destule poze, mai multe decat era nevoie chiar. Daca n-a avut ocazia sa-l testeze pe un subiect uman nu inseamna ca face review-uri slabe. Acum n-ai vrea sa opreasca lumea pe strada "colega stai sa-ti fac si eu 200 de poze ca testez un obiectiv foto". Cum se descuca la oameni e usor de ghicit, de aproape subiectul va fi sharp, clar, bokeh deosebit, iar la distanta focusul mai da rateuri, usor imprecis, asta inteleg eu din cadrele de mai sus (si cam asa face si 70-300-ele meu, e tot VC USD).
La pretul asta aveti alternative de toate genurile, n-aveti de ce sa va plangeti, indiferent pe ce sistem sunteti sau pentru ce ati lua acest obiectiv. Sunt atatea zoom-uri, fixe, tele-uri, obiective mult mai performante decat asta, depinde doar de utilizare, nu vad cine s-ar stresa sa dea 6000 lei pe un Tamron. Pretul corect era undeva la 3000-3500 lei si sa coboare varianta fara stabilizare pe la 2500 lei, altfel, dracu le cumpara, raman cu ele in depozite.
La un review opiniile scrise conteaza mai mult decat fotografiile exemplu. Cateva imagini nu caracterizeaza un obiectiv sau orice alt obiect, gadget, cateva fraze scrise pe intelesul tuturor fac asta mult mai bine.
Daca facea un review la un smartphone cu ce te incalzeau 100 de fotografii exemplu? O jumatate de pagina de opinii pro si contra nu e mult mai importanta?
Cam atat am vrut sa zic, numai bine! 🙂