Primul „mirrorless digital” – Epson R-D1 a aparut in 2004 (*). Primul mirrorless – asa cum il definim azi – a aparut in 2008, deci acum 11 ani. Primul mirrorless Sony, acum 9 ani (va mai amintiti de NEX-5?). 15, 11 sau 9 ani – enorm la cat de repede evolueaza tehnologia. Primul mirrorless pe care l-am testat la Clubul Foto a ajuns la mine in 2011. Mi-a placut, iar ideea de a elimina de un element mecanic din body si de a avea un aparat mai mic si mai usor, care facea practic ‘acelasi lucru’ parea buna. Primul mirrorless pe care l-am achizitionat: Fuji X-T1, in februarie 2014.
Iata-ne acum, dupa alti 5 ani, ca asta a ajuns sa fie azi „norma”. In ultimul an (cel putin) nimeni nu mai vorbeste despre „ce tare e noul DSLR X”. Totul este, acum, despre mirrorless, fie ca ne place, fie ca nu. Cu mici exceptii, nimeni nu mai vorbeste nici despre APS-C, dar asta e o alta discutie. Mai mult, daca pana acum 2-3 ani, inca mai erau fotografi cunoscuti care „se jurau pe DSLR”, e suficient sa ne uitam pe Facebook sa vedem cum multi au ajuns deja evanghelisti ai sistemului „fara oglinda”, in doi timpi si trei miscari. Sigur, ficare are motivatia lui, dar simplul fapt ca le utilizeaza si pot face cu ele aceleasi fotografii (sau mai bune), ca in „era DSLR” vine ca o reconfirmare a faptului ca aparatele foto mirrorless au ajuns sa fie ce trebuie.
Bun. Dar hai sa revenim la povestea mea si motivele principale pentru care eu am renuntat, practic, la DSLR si folosesc de un an, exclusiv mirrorless. Atat pentru proiectele foto comerciale cat si pentru imaginile pe care le fac ‘pentru mine’, in calatorii si deplasari.
Principalele motive care m-au facut sa „trec” pe mirrorless, sunt:
- 2-in-1: faptul ca am gasit un sistem care sa si fotografieze si sa si filmeze bine 4K. Unul singur, pentru ambele utilizarii (turning-pointul major pentru mine, va povestesc mai jos de ce);
- Viteza sistemului de focalizare si functiile lui conexe (Focus tracking pe tot cadrul, Eye-AF – care nu exista pe DSLR-uri, da…);
- Stabilizarea de imagine integrata in body (IBIS);
- Vizorul electronic (da, el!);
- Faptul ca aparatele mirrorless actuale au ajuns sa aiba o autonomie similara aparatelor DSLR;
- Faptul ca toate sistemele mirrorless majore, actuale (cu exceptia „noilor veniti” la hora – dar care recupereaza rapid) au o gama suficient de larga de obiective, ca sa nu mai poate fi ignorata.
Dar, sa le iau pe rand. Si sa incepem cu o poveste. Principala poveste.
2-in-1: Un singur sistem, atat pentru foto cat si pentru video
Principalul motiv pentru care am ales sa renunt la DSLR si sa trec pe mirrorless a fost, in cazul meu, dorinta de a avea (doar) un singur sistem atat pentru foto cat si pentru video. Eu sunt un fotograf „hibrid” si, ca multi altii acum, munca mea foto se imparte intre fotografie si „videografie”. As putea spune ca tot ce fac, comercial, se imparte intre 80% foto si 20% video. Dar, pentru acel 20% cat filmez, pana sa trec pe mirrorless foloseam un al doilea sistem. Pentru foto foloseam DSLR-uri Full Frame Canon, iar pentru video foloseam un sistem care avea la baza un Panasonic GH4. Iar asta pentru simplul motiv ca aveam nevoie de video 4K de calitate, pe care sa il pot utiliza in montaje alaturi de secventele – tot 4K – inregistrate cu drona. Iar DSLR-ul Canon nu ma ajuta in acest sens (6D-ul filma doar Full HD, 5D-ul filma 4K cu un crop penibil). Asadar eram nevoit sa car dupa mine doua sisteme, doi rucsaci (chiar trei – pentru ca mai era si cel al dronei).
Asadar, am cautat sa iau ceva care sa reuneasca cele doua „lumi” intr-un singur sistem. Iar asta s-a concretizat anul trecut in Februarie, cand Sony a lansat A7 III si a fost momentul cand am spus: „OK, aparatul asta face tot ce imi doresc. Este full frame, are un AF foarte bun, o gama dinamica mare, are o autonomie de peste 700 de cadre si, mai ales, filmeaza 4K foarte bine. Asta e aparatul!”
Si asta a fost. Din aprilie a inceput aventura.
Viteza focalizarii, sistemul AF si functiile lui conexe
Functia EyE-AF iti cam schimba modul in care fotografiezi.
Urmatoarele subpuncte din lista la inceput, le-am mentionat deja. Despre focalizare, tracking si Eye AF v-am mai povestit. Si, desi nu il folosesc atat de des, pentru ca nu fac decat ocazional portrete, Eye AF mi se pare in continuare tare. Iti cam schimba modul in care fotografiezi. AF Tracking-ul la fel, iar despre asta v-am povestit dupa turele de anul trecut din Delta.
Apropo de Delta: in Mai mergem din nou sa facem fotografii cu pasari. Am lansat turele, start la inscrieri. Detalii si program, aici.
Revenind. Iata un exemplu despre cum functioneaza Eye AF, un video inregistrat de fotograful Alin Popescu, mai concludent decat ce as putea sa va arat eu, acum:
Sistemul de focalizare cu 693 de puncte AF, care acopera intreaga suprafata a cadrului este excelent pt subiecte in miscare (nu mai trebuie sa anticipezi tu, ca face camera asta in locul tau si urmareste subiectul chiar si in marginile cadrului).
Adio focalizare cu punctul central de focus si reincadrare. Spuneam ca Eye-AF iti cam schimba modul in care fotografiezi. De la el am inceput incet-incet sa folosesc focalizarea automata pe toata zona centrala a cadrului. Si mi-a placut. Eu, care pana anul trecut, foloseam exclusiv punctul de focus central, apoi reincadram si ma juram ca e foarte bine . Ei bine, am spus repede „adio” acestei deprinderi, cand am inceput sa folosesc „matricea” de la Sony (bine, tehnica de a focaliza si reincadra, in sine e foarte ok, dar acum mi se pare mai eficient asa).
Ceea ce, mai ales cand tragi subiecte in miscare cu tele-uri de 400mm, de exemplu, e o treaba foarte utila. Combina asta cu capacitatea de a trage 10 cadre pe secunda (chiar 20 la A9), cu AF activ si mettering dupa fiecare cadru si ai deja in mana un ‘monstru’ pentru action, sport si wildlife.
Stabilizarea de imagine integrata in body (IBIS)
Stabilizarea de imagine integrata in body (IBIS) functioneaza cu orice obiectiv, chiar si cu cele care nu sunt facute pentru montura nativa. Brusc, obiectivele mele Sigma ART de 20, 35 si 50mm au „capatat” stabilizare. Iar la unii producatori, stabilizarea din body functioneaza in tandem cu stabilizarea integrata in obiectivele care au asa ceva, pentru o si mai buna compensare a vibratiilor. Iarasi, un avantaj al tehnologiei de pe mirrorless.
Vizorul electronic
Vizorul electronic, desi mult blamat pana acum, a ajuns sa fie atat de rapid, incat de „lag-ul” nici nu mai putem vorbi. Sigur, tehnic, printr-un vizor electronic vezi de fiecare data „actiunea” dupa ce s-a desfasurat. Dar diferenta e atat de mica, incat mai mult conteaza reflexul tau de a apasa pe declansator decat „intarzierea” produsa de vizorul electronic. Plus ca beneficiile vizorului electronic, precum simularea expunerii (vezi direct cum va arata fotografia), focus peaking, zoom pe zona de focus si asa mai departe, depasesc punctele negative. Mai ales la aparatele actuale, lansare in ultimii doi ani.
Autonomia acumulatorilor
Aici inca mai e de lucru, in ograda producatorilor, dar au aparut aparate foto mirrrless (cum e si al meu) care fac usor 6-700 de cadre cu un singur acumulator. Vrei dublu, pune-i un grip, iar la 1400-1500 cadre cu doi acumulatori, zic ca e suficient cam pentru orice utilizare. Eu am doar doi acumulatori si n-am avut niciodata nevoie de mai mult, intr-o zi de tras.
Ca o curiozitate, anul trecut in Delta, folosind rafala, am tras si peste 1200 de cadre cu UN SINGUR acumulator. Deci, se poate.
Bine de stiut: ca sa te bucuri de o autonomie mai mare a acumulatorului, poti face cateva setari simple: opreste stabilizarea integrata in body (IBIS-ul), opreste stabilizarea din obiectiv (evident, daca nu ai nevoie de ele), foloseste mai mult ecranul LCD decat vizorul electronic (care are un numar de 2-3 ori mai mare de pixeli si, deci, un consum mai mare), seteaza timpul de intrare in stand-by cat mai scurt (30s / 1min) si opreste pre-focalizarea (astfel incat aparatul sa focalizeze doar cand apesi tu pe AF-ON sau pe declansator).
Gama de obiective
Am fost recent la o alta lansare, pentru a vedea obiectivul de 135mm f/1.8 G. Ne-au spus, printre altele, ca in gama Sony sunt, deja, peste 40 de obiective pentru sistemul Alpha. La care se adauga, spun eu, inca pe atatea obiective produse de terti sau zecile de obiective care pot fi adaptate foarte usor cu adaptoare de montura (Sigma MC-11, de exemplu). Asadar, lipsa obiectivelor nu mai e, de mult, un motiv pentru a te tine departe de mirrorless.
STOP!
Care sunt problemele cu care m-am confruntat?
Sigur, nu totul e „roz” (bleah!) si nici nu ma asteptam sa fie. E si normal si ma asteptam sa intampin si dificultati. Pana la urma, nu exista aparat, obiectiv sau sistem perfect. Dupa trecerea pe mirrorless, iata care au fost situatiile cu care m-am confruntat.
Greutatea rucsacului foto nu a scazut. Si nici dimensiunile lui. Praful a devenit, insa, o problema.
Greutatea
Prima observatie dupa ce am inceput sa folosesc doar mirrorless: greutatea rucsacului foto nu a scazut (simtitor). Si nici dimensiunile lui, cand merg sa fotografiez la un job. Sigur, s-au dus zilele alea in care mirrorlessul trebuia sa fie sistemul mic, compact, usor, care face fotografii „la calitate DSLR”. Treaba asta cu marimea a ajuns, de fapt, un mit. Calitatea s-a pastrat (sau chiar a devansat DSLR-urile prin functiile conexe), dar greutatea nu a scazut. Din contra, tendinta actuala a producatorilor e sa lanseze aparate foto mirrorless din ce in ce mai mari, care ajung chiar la dimensiunea body-urilor DSLR (vezi Panasonic S1, vezi noul Olympus E-M1 X cu al sau grip integrat, vezi Canon EOS-R si Nikon Z care sunt si ele apropiate ca dimensiuni de un body DSLR clasic…).
Insa, se simt unele diferente. De exemplu, Canon 5D IV are peste 800g (body), iar A7R III are 650g. Cu obiectivele, e cam la fel: sa luam, de exemplu, o triada cu f/4 (16-35mm, 24-70mm si 70-200mm). Adunate vei avea cu 211g mai putin decat echivalentele lor de la Canon. Body + 3 obiective deja inseamna aproape 400g mai putin. E mult, e putin, depinde de fiecare.
Dar, pana la urma, asta e o consecinta a fizici si a opticii. Nu au reusit sa faca obiectivele mai mici, pentru ca asta insemna un rabat la calitatea optica. Asadar body-urile au tinut pasul la capitolul dimensiuni, ca sa nu ne dea ocazia sa ne plangem ca nu sunt comod de tinut in mana, ore in s.
Body-ul ceva mai mic decat al unu DSLR? Gripul mai scurt? Probleme cu ergonomia?
Daca la inceput ma deranja (am maini mari), m-am obisnuit si acum imi place. Faptul ca intra usor intr-o geanta de umar, cu un obiectiv fix pe el, ma bucura mai mult.
Lucrurile pe care consideram ca nu as putea trai fara ele, tin majoritatea de obisnuinta. E foarte interesant sa observi cum, atunci cand ceva iti place, reusesti sa te adaptezi rapid si sa ‘treci peste’ aspecte pe care pana atunci le credeai 100% necesare (nu am vizor optic, nu am ecran LCD secundar, gripul e mai mic etc). Totul e sa vrei.
Praful a devenit o problema…
Cand il utilizezi zi de zi, senzorul mirrorles-ului e un magnet de praf. E una din cele mai frustrante experiente. Oglinda aia mai tinea praful departe de senzor, la DSLR… Acum, tot praful ajunge direct pe senzor. Asa am ajuns sa folosesc pompa de aer aproape la fiecare schimbare de obiectiv (ceea ce la DSLR faceam o data la cateva zile, cel mult).
Si, cam atat.
Acum ar trebui sa scriu o concluzie, una d’aia de duh… Nu am una. Asta a fost sau, mai bine zis, asta a fost motivatia mea si provocarile cu care m-am confruntat. Eu am ales Sony. Dar la fel de bine putea fi oricare alt sistem mirrorless actual, daca se potriveste nevoilor tale. Acum, mai ales dupa ce si ultimii doi mari producatori au „sarit in barca mirrorless”, chiar ai de unde alege. Asa cum spuneam anul trecut, 2018 va ramane in istoria fotografiei, fiind anul in care a inceput, cu adevarat, tranzitia de la DSLR la mirrorless. Am folosit si am testat, in toti acesti aproape 9 ani de Clubul Foto, peste 350 de aparate si obiective, asadar sunt in masura sa spun ca – mai ales in ziua de azi – orice sistem ai alege, tehnic va fi la fel de bun. Conteaza cel mai mult ce (stii sa) faci cu el.
E ceva ce poti face cu un DSLR si nu poti face cu un mirrorless? Nu. E ceva ce poti face cu un mirrorless si nu cu un DSLR? Nu. Desi, acum ca sistemul AF de pe unele mirrorless-uri le-a depasit ca si viteza, precizie si tracking pe cele de pe DSLR-uri, as zice ca da. Sau macar sansa de a face fotografii mai bune, in situatii atipice.
Poate ca ar mai fi multe de zi. Dar astept sa vad si reactiile voastre, mai jos, in comentarii, sa mai discutam pe tema asta. Ah, inca ceva. Prin trecerea la mirrorless am scapat si de problemele de front/back focus ale obiectivelor, de (re)calibari. Compatibilitatea cu obiectivele de la alte branduri e foarte buna (inca folosesc, la un an de cand am „migrat” obiectivele Sigma ART cu montura Canon, cu adaptorul Sigma MC-11 si inca zic ca functioneaza perfect si il recomand). Am publicat si un test cu el, la momentul respectiv, pe care il gasesti aici.
Eu sunt foarte multumit de acest „drum”. Mi s-a parut de la inceput o evolutie naturala a aparatelor foto si, chiar daca eu am sustinut in toti acesti ani (si am fost blamat pentru asta) aparatele mirrorless, iata ca am avut dreptate (eu am folosit mirrorless intensiv inca din 2014, cand mi-am luat un X-T1). Aparatele mirrorless nu doar ca au evoluat, dar au ajuns sa fie alese si utilizate de fotografii profesionisti. Asa cum spunea si Dl. Yasuhiro Ohsone – Head of Product Planning la SIGMA – la conferinta de presa Panasonic S1 de luna trecuta: „In istoria fotografiei, acum suntem in perioada de tranzitie, de la DSLR la Mirrorless.”. Aici suntem acum. Peste cativa ani, oglinda va fi istorie. Si, poate, tot peste cativa ani o sa vorbim despre aparatele Medium Format ca fiind noile „vedete”. Vom fotografia si vom vedea!
Citeste si: 10 pentru 2019. Ce folosesc si ce va recomand si voua.
Iar acum, la final, iata cum arata kit-ul meu foto minimal, in prezent:
(*) Pe scurt, putem spune ca „primul mirrorless digital” a aparut in 2004, Epson R-D1. Pe vremea aia i se spunea rangefinder (si, da, pe vremea aia Epson facea aparate foto). De fapt, rangefinderele vin de pe vremea filmului, practic ele fiind adevaratele precursoare ale aparatelor foto „mirrorless” de acum (ma refer strict la lipsa oglinzii). Termenul „mirrorless” a inceput sa fie folosit pe scara larga odata cu primele aparate foto cu obiective interschimbabile, dar care nu aveau oglinda, prin 2008.
