Sursa
Sursa foto

Polemicile dintre fanii brandurilor foto sunt mai vechi decat internetul, dar se pare ca mediul de comunicare online le-a favorizat aparitia. Aici se ‘agita spiritele’ cel mai des si cel mai mult. Forumurile si comunitatile online sunt ticsite de discutii in contradictoriu, intre fanii brandului rosu, ai celui gralben sau ai celui albastru... Situatia devine si mai interesanta, atunci cand dupa ani de sustinere a unui brand, utilizatorul ‘schimba tabara’ si devine din sustinator, opozant. Atunci, cum ramane cu loialitatea?

Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, nu exista loialitate fata de un brand sau altul. Sau, cel putin, nu loialitatea aproape ‘neconditionata’ pe care o regasesc mult prea des printre fanii celor doua branduri foto mari de la noi (si nu numai). E ok sa ai preferinte, sa iti placa un brand sau altul, dar de acolo pana la exagerare nu mai este decat un pas. Si pentru ce? De celalalta parte a baricadei sta ‘brandul’ respectiv, format din oameni pentru care conteaza doar statisticile de vanzari, profitul si increderea actionarilor in evolutia ascendenta a firmei.

Fidelizarea clientilor este o strategie de marketing. Pentru branduri este excelent daca se discuta despre ele, daca apar polemici, daca numele lor ‘iese in fata’. Altfel, brandurile fac prea putine pentru clientii lor, in afara de a lansa permanent produse noi, uneori cu diferente de performante prea mici, dar suficiente cat sa ne faca sa ne dorim “modelul nou”, pentru a-l achizitiona si pentru a alimenta exact ‘masinaria’ de care va spuneam la sfarsitul paragrafului anterior. Dar sa nu credeti ca brandul “X” se comporta altfel. Toate functioneaza avand la baza aceleasi principii (economice si concurentiale, in primul rand).

In ziua de azi, cand generatiile de produse electronice (nu doar foto/video) se succed mult prea repede, se pare ca a devenit mai simplu pentru un producator sa lanseze o gama noua decat sa admita o problema a produselor actuale si sa o remedieze. In cateva luni cumparatorii uita de problemele produsului inlocuit si vanzarile nu vor fi afectate. Din contra. Pe de alta parte, chiar avem nevoie de un DSLR entry nou la fiecare (sa zicem) 8 sau 12 luni? Probabil ca nu, dar cei care achizitioneaza aceste produse vor fi mai dispusi sa le inlocuiasca imediat ce apare “ceva nou”, pentru ca modelul actual e deja “depasit” (de cele mai multe ori fiind vorba doar de o un efect moral, diferentele tehnice fiind prea mici intre doua generatii succesive).

Atat timp cat intre fotograf si produsele brandului nu exista o legatura emotionala puternica, dintr-un motiv sau altul (cum ar fi, de exemplu, cazul unui ‘veteran’ in ale fotografiei care a tras toata viata cu Leica…) loialitatea ‘categorica’ fata de un brand este greu justificabila. Si, chiar si in exemplul de mai sus, un astfel de ‘veteran’ nu cred ca ar incerca pe nimeni sa convinga ca Leica comercializeaza cele mai bune aparate foto. Pana la urma, in 99% din cazuri diferenta nu este in interiorul ‘cutiei negre’ ci in noi, cei care apasam pe butonul declansator. O fotografie reusita va fi la fel de apreciata indiferent daca azi o realizati cu aparatul “X” sau maine cu “Y”…

Asadar, poate a sosit momentul sa nu mai alimentam polemicile despre brandul A sau B si sa investim acest timp si energie in ceva mai constructiv. De exemplu, in dezvoltarea noastra ca fotografi. Pentru ca, asa cum ar spune englezul, “loyalty doesn’t pay off”…

Un alt articol pe aceasta tema gasiti la FStoppers.

22 COMMENTS

  1. Sunt unii atat de fanatici incat te-ar linsa daca ai spune ceva negativ despre un anume brand. Exemple sunt multe si ii stim cam toti.Culmea e ca nici macar nu sunt sustinuti de marcile respective…

  2. Loialitatea cred ca este pentru caini. Personal detin un Nikon, dar as trece pe fuji datorita senzorului x-trans care este net superior. Cine e fan loial nikon probabil ca ma va contrazice.

  3. Intru totul de acord,Calin.
    Dupa cum putem observa cu totii, tehnologia evolueaza de la o zi la alta, iar camerele foto incep sa aiba din ce in ce mai multe functii si sa ne ademeneasca din ce in ce mai mult de pe rafturile magazinelor de specialitate.Si de regula, cand vrei sa-ti schimbi ''camera veche”, cam pleci de la intrebarea: Cat sunt dispus sa cheltuiesc/investesc?

  4. Am inceput cu Nikon, apoi am schimbat pe Fuji X. Faza cu: Nikon face mamaliga mai ingorgotzata decat Canon, sau Canon frace friptura mai in sange decat Nikon este de un cretinism maxim. Poza se face cu ce este intre vizorul aparatului foto si ceafa fotografului. Nici un pictor mare nu a dat vina pe pensula atunci cand tabloul i-a iesit varza….

  5. 🙂 Exact. Mai presus de loialitate e calitatea, precum si aspectul economic. Marea diferenta vine din ochii si sufletul fotografului.

  6. Cred ca pentru unii tine mai mult de a fi in trend decat de loialitate fata de brand. E valabil nu numai la aparate foto, ci si la telefoane (vezi IPhone vs. restul producatorilor), masini, etc. Avem printre noi prieteni care isi shimba body-ul la fiecare 8-10 luni, desi inca nu e la curent cu toate setarile oferite de body-ul la care renunta cu atata usurinta. 🙂

    Pentru altii loialitatea este data de obiective (justificabila oarecum daca tinem cont de pretul acestora), iar pentru multi "fotografi cu pretentii"…ei bine, aici e o discutie lunga. 🙂

    Eu detin un Pentax K-5 II si l-am ales pentru ca m-am indragostit de el la prima vedere si indeplinea cerintele si nevoile mele. Sa precizez cat de contestata a fost decizia luata de mine in randul amicilor? :))) Insa pozele vorbesc mai bine decat toate comentariile acide pe care le-am primit. 🙂

  7. Eu cred ca voi lua Fuji X-E2 . Sunt cu Fuji din 2002 si parca imi pare rau sa renunt stiind ca Fuji face produse bune de care am fost multumit 11 ani .

  8. Corect ! Ne obosim prea mult creierul in alegerea ambalajului , in loc sa ne intereseze continutul . Conteaza daca e Canon , Nikon , Sony sau Pentax ? Nu ! Ceea ce conteaza este cat de bine stii sa folosesti aparatul , si mai ales , cel mai important , este latura ta artistica . Asa ca nu merita sa ne stresam pe un subiect asa de inutil .

  9. Dupa cum am zis in mai multe locuri, producatorii nu dau doi bani pe noi, clientii lor. Atunci la ce sa ne certam ca orbii pentru aceste gadgeturi, electronice?!

    La ce sa tii ceva doar pentru ca-i Canon sau Nikon (sau orice altceva), cand ai sanse sa treci la ceva mai bun? La ce sa tii un obiectiv in casa doar pentru ca te-a servit 2-3 ani, cand ai deja inlocuitor? Sunt doar electronice, simple instrumente, cu care, noi, fotografii amatori sau profesionisti, ne ajutam de ele in realizarea fotografiilor. Da, am zis bine "ne ajutam", pentru ca meritul il are LUMINA si PERSOANA din spatele aparatului, cam 80%, poate nici 20% nu face echipamentul.

    Mai sunt si oameni fanatici, care lauda toate rahaturile unui producator, doar pentru ca-s innebuniti dupa acel brand. Acele persoane niciodata nu vor recunoaste ca exista altceva mai bun.

    Lumea merge mai departe, cu ei, fara ei, sa fim noi sanatosi. Nu e important ce zice lumea, e important ce credem noi. Cumparati ce simtiti, nu ce recomanda X si Y. Daca gresiti, sa fie greseala voastra, sa nu aveti regrete ca v-ati luat dupa acei X si Y.

    Lumina buna, tuturor!

  10. se numeste alegere 🙂 poti face convorbiri telefonice si cu alcatel si cu iphone : alegi iphone pt ca iti ofera mai multe ….. 🙂 . dacia 1310 si bmw seria 3 te duc in acelasi loc : alegi bmw pt ca iti ofera mai multe ….. 🙂 si ionela si Pamela iti ofera acelasi orgasm : alegi Pamela pt ca iti ofera mai multe 🙂 ……. poti fotografia cu telefonul nokia lumia 41 mp sau cu Nikon d800 36mp alegi Nikon d800 pt ca iti ofera mai multe . nokia va face poze iar Nikon ofera fotografii 🙂 nu alegi un brand pt un nume ci pt ce iti ofera . e si in functie de posibilitati . you know what they say : you work hard you play hard !

  11. Pe vremuri am avut nişte compacte de la Sony, de 1,3 Mpix, de la Canon, de 5Mpix, iar apoi am trecut pe un DSLR Olympus, iar acum am un mirrorless tot de la Olympus. Momentan "loialitatea" este dată de obiectivele pe care le am, respectiv de un cost substanţial pentru cazul în care m-aş decide să înlocuiesc întreg setul şi să trec la altă marcă. Considerând, pe de altă parte, că linia Four-Thirds + Micro Four Thirds este deocamdată sistemul mirrorless cel mai apropiat de o oarecare maturitate, nu mă grăbesc să schimb 🙂

  12. Attila Lorand Feher Si eu va dau dreptate! Dar sa fim seriosi, sunt 2-3 Oly care se tin bine de DSLR-urile APS-C de top. Si cam fiecare tabara mirrorless are 1-2 modele pentru care – jos palaria. Pe vremea cand aveam un Sigma 17-70mm 2.8-4 OS HSM, la acea vreme costa 2000 lei, un prieten si-a luat Panasonic G3 cu 14-42mm, mai mult pentru video, le are cu cardistry-ul si-i placea sa se mai filmeze. Eu impatimit cu fotografia…echipamentul bla bla, cred ca eram mai curios ca el ce poate "scula lui". La primul test, ISO cel putin la fel ca EOS 60D-ul meu, de fapt, la ISO 3200 si 6400 zgomotul e mai fin, si DR-ul e inca "in floare". La inceput nu doream sa accept realitaeta, nu se poate, un body la 45 milioane la acea vreme, cu obiectiv de 20, sa fie la fel ca un G3 de 1640 lei (luat de nou, dar de pe okazii.ro).

    Fac teste afara, si in video, si in foto. Bokeh-ul obiectivului de kit de la Panasonic batea bokeh-ul lui Sigma 17-70. La fel si sharpness-ul, era ceva mai sharp. Apoi incet incet am inceput sa accept realitatea, asta e, bravo lui! Singurele bile albe la acel aparat, vizorul slab (vezi urat fiecare pixel in el, desi are 1.440.000 pixeli, parca), si constructia de compact, ceva ma greu, dar suprafetele de contact la fel de plasticoase.

    Cred ca 90% dintre posesorii de DSLR vad mirrorless-urile ca pe niste "jucarii". Se simt superiori doar pentru ca au o scula mare si neagra in mana. Eu am ramas putin socat de ce poate senzorul X-Trans de la Fuji, pana la ISO 12.800 se tine de la egal la egal cu 1D X, si are un balans de alb mai corect.
    Am avut bridge Panasonic FZ38, practic acolo am invatat multe, in cei aproape 2 ani, si am fost extrem de multumit de el. Dar sistemul Oly/Panasonic e cam scump pentru senzorul ala micut. Daca ar include APS-C-uri probabil isi merita pretul (ma refer la varfuri). OM-D E-M5 merita din plin, are detoate pentru orice pretentios.

    Unde nu vad eu mirrorless-urile, sau cel putin in anii urmatori nu, in fotografia wildlife si sport. Aici nu cred ca se baga, trebuie sa scoata super-tele bune, cu 2.8 sau 4, si e mai costisitor. Nici nu cred ca au acest target.

    Eu vindeam o trusa foto intreaga pe Canon doar ca sa trec pe Fuji X, dar am ajuns la un acord cu tata sa ma ajute cu niste bani la anul, si iau Fuji in paralel cu Canon. tot 2-3 obiective voi lua (si probabil clasice, Helios, Jupiter, Takumar, Pentacon, etc, doar un wide Fuji).

    Nu ma gandeam la banii pe care-i pierdeam. Asta este… cand iei echipament de nou, ca peste tot cu electronicele, masinile etc. La vanzare se pierd bani frumosi.

    In momentul asta sunt loial Canon doar pentru ca imi fac treaba cu ele, inafara de cateva minusuri care ma deranjeaza (mici, dar ma freaca la icre), e o trusa decenta.
    Daca in viitor se iveste o ocazie sa trec pe Pentax, Nikon, sau mai stiu ce, voi alege ceea ce consider ca ma avantajeaza mai mult, in ceea ce fac eu.
    Nu sunt fan Canon zicand "Canon e cel mai tare si m… Nikon", s-a umplut net-ul de pusti de generala si liceu care se dau mari pro in a citii review-uri on-line, si trage concluzii.

  13. Chestia cu “loialitatea fata de brand” tine acuma de istorie, nemaifiind valabila in zilele de azi dintr-un motiv cit se poate de simplu: totul pentru bani, totul pentru victorie. Toate strategiile de azi in domeniul marketingului se bazeaza pe aspectul strict financiar, astfel ca “a fi loial unui brand” inseamna fie nebunie, fie faliment. Pentru ca ce-o fost odata brand, si loialitate, erau valabile pentru ca produsele se faceau de calitate si exista intr-adevar o concurenta intre branduri! Indiferent din ce domeniu, fotografic, masini, sau moda, sau mai stiu eu ce… Astazi situatia s-a schimbat radical, as zice ca s-ontors cu fundu-n sus, lumea o innebunit. Dupa bani. Important e sa vindem cit mai mult, nu conteaza ca scoatem prostii, important e sa aibe “cit mai multi megapicseli”!! Si cit mai multe cifre zornaitoare. De parca un fotograf e curios de cifre, pai e fotograf sau e contabil?! Singurul lucru ce conteaza la un aparat foto este chiar… calitatea fotografiei, restul fiind doar cifre. In functie de buget(!) fiecare isi permite ceea ce poate si ceea ce crede ca poate sa stapineasca functiile aparatului, iarasi un numar care devine din ce in ce mai mare. A fi loial unui anumit brand mai inseamna si sa ai bani multi si sa n-ai habar de fotografie, dar sa cumperi cele mai bengoase aparate si sa te dai rotund ce scula ai. Ca si in multe ale domenii comerciale, si domeniul foto sufera de o boala teribila: GRANDOMANIA. Ma refer la cifrele in crestere a tot felul de parametrii ai aparatului foto, dar si a pretului, un pret total nejustificat, decit doar pentru ca se plateste brandul. Deci a fi loial in ziua de azi mai insemneaza sa dai (de pomana) bani pentru acel brand, ca unui cersetor de la colt de strada ce intinde mina: are ceas elvetian, dar tot cu mina intinsa sta la cersit. Se practica stilul de pacalici: daca e brand e bun, daca e no-name atunci e varza. Ori brandurile acuma, satule fiind ca si-or facut plinul, incep sa faca si prostii. Si porcul, dupa ce se satura, varsa troaca. Si pentru ca tot au si asa bani mai multi decit le-ar fi suficient, incep sa scoata si aperatii de aparate foto, pentru care eu cred ca cei care le cumpara sint complet nebuni sa deie o caruta de bani pentru niste prostii. Si atunci de aia nu mai este valabila “loialitatea fata de brand”!! Vorba poetului: si de altfel… cui ii pasa?!

  14. Loialitatea este o prostie. In realitate toate brandurile au defecte serioase si in mod intentionat dau drumul tehnologiei pe piata cu taraita pentru a intretine cererea si a pastra pretul sus. tehnologic sunt cu cel putin 5 ani inainte fata de ce dau pe piata iar pretul este dublu fata de cel real. De exemplu, la lansare un aparat costa 1.200 $. Dupa 2 ani de la lansare am cumparat acelasi aparat din acelasi magazin cu 323$. Pana la urma cat a costat productia aparatului? Sau altfel spus cat de nesimtit a fost pretul initial? Eu unul sunt fidel propriului portofel si cumpar exclusiv tehnica imbatranita cu cca. 2 – 3 ani la un sfert din pret. Fac asta deoarece salturile tehnologice sunt insignifiante de la generatie la generatie in ce priveste calitatea imaginii si nu pun botul la politica de marketing a firmelor. Sunt satul de astia care clameaza superioritate Nikon, Sony, Panasonic, Canon, Leica, Fuji, Pentax, Olympus in functie de teapa luata de fiecare. E greu sa admiti ca ai dat 1.200$ ca fraierul cand puteai sa astepti doi ani si sa iei la jumatate de pret. De aceea nimeni nu recunoaste ca minunata sa camera are si defecte pe care concurenta nu le are. Stati linistiti, concurenta are altele, la fel de enervante si la fel de bine ascunse de marketing si aceeasi posesori rusinati de teapa luata. E ca la masini. Nimeni nu o sa admita ca a cumparat o troaca de care nu este multumit si pe care a dat o poala de bani. In esenta Nikon umbla cu senzori Sony, Canon arata de parca sunt facute din plastic reciclat, Leica e pentru fraieri dispusi sa dea zece mii de euro pe un corp si un obiectiv, Fuji inca mai invata sa faca un nenorocit de sistem de AF si sa scoata o serie minimala de obiective, Pentax sare din proprietar in proprietar si din insolventa in insolventa si se crede in anii 80 si tot reincalzeste o ciorba tehnologica depasita rau, Olympus sunt niste jucarii overpriced cu mari probleme de CTC, iar Panasonic se chinuie sa/si faca un nume cand pe langa Oly cand pe langa Leica in timp ce produce sculele in China. De exemplu Pentax este tinut in viata doar de loialitatea utilizatorilor. La fel si Olympus. Daca nu ar gandi cu inima ar fi trecut de mult pe Nikon sau Canon. Alta vrajeala este traditia. Sigur ca da, aia din plastic overpriced made in China. Frustrant este ca nu exista inca o camera ,,perfecta” desi ar putea fi produsa la un pret relativ mic de 90% din cei din lista de mai sus. La obiective nu mai zic. Vrajeli de marketing, preturi astronomice si calitate Made in China.

  15. Discutiile sunt intradevar interesante…. idea este sa alegi ce ati ofera mai mult dar sa stii folosii acel plus oferit. Nu doar sal ai de ochii lumii. Iar in ultima vreme "Brandurile" Nu mai prea ofera diferente atat de evidente in comparatie cu pretul cerut. In final o fotografie e creata pentru ochiul privitorului si e indiferent cu ce este realizata cat timp e "Fotografie" si NU "Poza" . Lumina buna tuturor.

Leave a Reply