Nikon P900, aparatul foto cu cel mai mare zoom optic de pe piata (83x / 2000mm) a ajuns in redactia noastra pentru teste. Are toate atuurile pentru a fi un excelent companion de calatorie: obiectiv luminos (f/2.8) cu zoom versatil si stabilizare optica a imaginii, WiFi integrat, GPS, filmeaza Full HD si are atat functii complet automate dar si functii avansate pentru cei carora le place sa detina controlul. Cum se descurca in practica si cat de versatil este noul Nikon P900? Aflam impreuna, in continuare!

Nikon P900 in test

Nikon P900 in test
Nikon P900 in test

Specificatii tehnice pe scurt:

  • Aparat foto bridge super-zoom
  • Senzor CMOS 16 megapixeli
  • Zoom optic 83x
  • Zoom echivalent 24-2000mm
  • Diafragma F2.8-6.5
  • Stabilizare optica Dual Detect
  • Ecran LCD articulat, rabatabil lateral, 3 inch, 921.000px
  • Vizor electronic integrat
  • Filmare Full HD cu zoom si stabilizare
  • Sunet stereo
  • GPS integrat
  • Wi-Fi si NFC
  • Fotogafiere in rafala cu pana la 7 cps

Cu Nikon P900, mod Program, ISO 100, f/4.5, 200mm

Constructie si utilizare

Prima impresie este foarte importanta, iar Nikon P900 face o impresie puternica inca din primele momente: este un bridge mare, voluminos, mult mai mare decat cele cu care ne-am obisnuit pana acum. Proportiile aparatului sunt date de obiectivul luminos, cu deschiderea maxima a diafragmei f/2.8 si zoom optic 83x, o valoare care in formatul standard (35mm) ar echivala cu o focala de 2000mm!

Aparatul este construit din plastic, dar este destul de solid incat sa treaca cu brio testul timpului. Seamana, din punct de vedere al constructiei cu DSLR-urile din gama entry-level ale aceluiasi producator (Nikon D3300 de exemplu).

Are blitz integrat dar nu si o patina pentru blitz extern. In partea de sus se regaseste rotita de selectie a modurilor de fotografiere, rotita de selectie a parametrilor de expunere, sliderul pentru actionarea zoom-ului si butonul declansator.

Pe spate se regaseste ecranul LCD rabatabil (diagonala 3 inch, 921.000px) dar si cateva butoane cu functii dedicate, care inlesnesc activarea functiei de transfer prin Wireless (WiFi) dar si schimbarea modului de afisare al informatiilor pe ecran sau activarea/dezactivarea vizorului electronic. Si, daca tot am amintit de acesta, vizorul lui Nikon P900 are un senzor IR care il activeaza/dezactiveaza automat atunci cand duceti aparatul “la ochi”. Vizorul nu este foarte mare (specific bridge-urilor) dar se vede bine si are o rezolutie mai mult decat decenta, pentru un aparat din aceasta clasa.

In lateral se afla usita de acces la conectorii principali: USB 2.0 si HDMI, iar pe spatele aparatului avem filetul pentru montarea pe trepied si usita de acces la acumulator si la slotul pentru carduri SD/SDHC/SDXC.

Toate imaginile cu Nikon P900 din test:

Meniul lui Nikon P900

Meniul lui Nikon P900 este usor de utilizat si bine structurat. Chiar daca este un aparat cu o multime de functii automate (ceea ce il recomanda pentru cei mai putin experimentati), Nikon P900 include in meniu si un set bogat de optiuni si setari pentru fotografii avansati.

Cateva functii care se evidentiaza in meniu:

  • Inregistrarea imaginilor panoramice
  • Simulare HDR cu ajutorul functiei D-Lighting
  • Expuneri multiple
  • Retusarea fotografiilor cu ajutorul mini-editorului integrat
  • Scene presetate pentru portret, fotografii culinare, fotografie sportiva, bird watching / wildlife etc
  • Meniu special pentru gestionarea conexiunii wireless
  • Meniu special pentru receptorul GPS
  • Cateva setari avansate pe video (framerate, zoom microfon, stabilizare etc)
  • Setarea balansului de alb (si) in grade Kelvin

Iata meniul lui Nikon P900 pentru a vedea mai pe larg functiile pe care le ofera:

Calitatea imaginilor, ISO si sistemul autofocus

Imaginile produse de Nikon P900 se caracterizeaza prin culori vii si contrast bun, imaginile fiind bogate in detalii (la zoom 100%). Senzorul mic isi expune insa limitarile in conditii de iluminare slaba, atunci cand fotografiem la valori ISO ridicate (peste ISO 800). Sistemul autofocus functioneaza fara probleme, nu rateaza si este destul de rapid chiar si pentru cei care vor incerca sa fotografieze evenimente sportive (cu rafala de 7 cadre pe secunda).

Am pregatit cateva teste si fotografiile la crop 100%, la diferite valori ISO:

La ISO 100:

Foto originala:

Crop 100%

La ISO 200:

Foto originala:

Crop 100%

Fotografii in low-light / ISO mare

Cum se descurca Nikon P900 la valori ISO ridicate? Destul de bine, pentru un bridge, chiar daca nu poate fi comparat cu un DSLR sau cu un mirrorless. Acest aparat exceleaza la capitolul zoom optic, nu senzor (o caracteristica comuna printre aparatele din categoria bridge).

Iata un exemplu si un crop 100% din acest cadru tras la ISO 1600, F/2.8:

Crop 100%:

Alta imagine la ISO 1600:

 

Alte imagini cu Nikon P900:

Rezistenta la flare:

Nikon P900 are un obiectiv destul de bine tratat antireflex, caracterizandu-se printr-o rezistenta la flare moderata:

Ce inseamna zoom 83x (2000mm)?

Cu adevarat impresionant la Nikon P900 este obiectivul sau cu zoom optic 83x. Practic, obiectivul noului bridge Nikon are o plaja focala echivalenta intre 24 si 2000mm, fiind astfel bridge-ul cu cel mai mare zoom optic din lume, in acest moment.

Ce inseamna 2000mm? Am pregatit cateva teste, pentru a va putea face o idee despre cat de mult apropie obiectivul lui P900. Observati animatiile de mai jos. De la 24mm (zoom 1x) pana la 2000mm (zoom 83x):

Zoom de la 24mm (1x) la 2000mm (83x)
Zoom de la 24mm (1x) la 2000mm (83x)

Zoom-ul este atat de mare incat a necesitat adaugarea unui buton pe laterala din stanga a obiectivului, care va permite sa gasiti (la propriu) mai usor subiectul in cadru la valorile mari ale focalei. Prin apasarea acestui buton, aparatul retrage pozitia zoom-ului pana la o focala mai larga si va permite astfel sa identificati mai usor subiectul. Cand luati degetul de pe acest buton, zoom-ul se reintoarce la valoarea dorita, acum avand subiectul in cadru.

Si inca odata, de la 24mm (zoom 1x) pana la 2000mm (zoom 83x):

Zoom de la 24mm (1x) la 2000mm (83x)
Zoom de la 24mm (1x) la 2000mm (83x)

Filtre si efecte speciale

In meniul lui Nikon P900 gasim o selectie destul de bogata de filtre si efecte speciale. Nu exceleaza la acest capitol (din punct de vedere al numarului de filtre disponibile, in comparatie cu alte aparate), dar cele prezente sunt bine implementate.

Preferatul meu este filtrul Alb Negru, care produce niste imagini cu o tonalitate foarte buna. Filtrele pot fi aplicate atat inainte de a fotografia cat si dupa, Nikon P900 avand un mini-editor foto integrat care va permite sa modificati fotografiile deja aflate pe card, sa le ajustati cativa parametrii de baza si sa le aplicati filtre. Am pregatit acum cateva exemple de fotografii cu filtrele lui Nikon P900.

Soft Sepia:

Functia “HDR”

Desi nu este chiar o functie HDR in adevaratul sens al cuvantului, setarea “High” a optiunii Dinamic Lightning permite obtinerea unor fotografii echilibrate in situatii de contrast ridicat. Iata un exemplu:

Expuneri multiple

Pentru cei care vor sa experimenteze, noul Nikon P900 permite inregistrarea fotografiilor cu expunere multipla. Practic, aparatul inregistreaza doua cadre consecutive, pe care le “suprapune” intr-o singura imagine.

Scene presetate si fotografii panoramice

Nikon P900 are un set bogat de scene presetate, care adapteaza automat setarile aparatului pentru majoritatea situatiilor comune de fotografiere. Printre scenele presetate se regasesc urmatoarele moduri de fotgrafiere: artificii, plaja, peisaj, portret, portret in lumina slaba (fara blitz), portret in contra-lumina, backlight, sport, pasari/wildlife, dar si un mod pentru fotografii culinare. 🙂

Tot in meniul Scene se regaseste si functia pentru inregistrarea imaginilor panoramice (va spun asta pentru ca eu am cautat-o destul de mult in meniu, obisnuit cu alte aparate care o aveau separat). Exista doua variante: panorame de 180° si 360°.

Cum filmeaza Nikon P900?

Nikon P900 poate filma la rezolutie Full HD (1980×1080) cu 24 sau 30 cadre pe secunda (24/30p), in format MOV cu compresie H.264. Inregistreaza sunetul stereo, gratie celor doua microfoane amplasate in partea de sus a aparatului (langa blitz), iar zoom-ul si stabilizarea de imagine sunt active in timpul filmarii. In secventele video se vede cel mai bine cat de mult apropie obiectivul lui P900. Totusi, chiar si cu noul sistem de stabilizare proiectat de Nikon special pentru acest bridge, la valoarea extrema a zoom-ului (83x / 2000mm) este destul de dificil de filmat fara trepiedatii, daca nu montam aparatul pe un trepied.

Iata doua secvente video inregistrate cu P900 pentru acest test (in modul Program).

Transferul wireless al fotografiilor

Nikon p900 are Wi-Fi + NFC integrate si permite transferul fotografiilor pe orice smartphone sau tableta cu iOS sau Android, gratie unei aplicatii pe care compania nipona o pune la dispozitia utilizatorilor gratuit si pe care o gasiti in Apple Store/Google play sub denumirea: Nikon Wireless Mobile Utility. Este o functie utila pentru cei care vor sa publice “Live”, din vacanta, fotografii pe retelel sociale (Facebook, Tiwtter, Instagram etc) sau sa le trimita prietenilor pe email.

Cum se face transferul si cat de simplu si rapid se pot descarca fotografiile, vedeti in filmul urmator:

GPS integrat

O alta caractristica importanta a noului Nikon P900 este receptorul GPS integrat. Odata activat din meniu, acesta salveaza in datele EXIF ale fotografiilor coordonatele GPS exacte dupa fiecare declansare. Astfel, puteti revedea oricand, cu precizie, unde ati facut fiecare fotografie, in aplicatii precum Lightroom sau iPhoto (Mac), care afiseaza fotografiile “pe harta”. Este o caracteristica importanta si utila pentru toti cei pasionati de calatorii.

Iata pe unde m-am plimbat si am efectuat fotografiile din acest review (puse pe harta cu programul iPhoto, dupa ce am descarcat imaginile de pe cardul de memorie al aparatului):

Autonomie, format fisiere, conectivitate si stocare

  • Autonomie: Acumulatorul lui Nikon P900 se incarca in aparat in aproximativ 2 ore si ofera o autonomie de aproximativ 300 de cadre, conform testelor noastre. Deoarece acumulatorul se incarca in aparat, Nikon P900 poate fi incarcat si de la portul USB al unui laptop!
  • Format fisiere: fotografiile sunt salvate in format JPEG (cu doua nivele de compresie: Fine, Normal). Filmele sunt inregistrate la o rezolutie maxima de 1980×1080 (30, 24 fps) cu sunet stereo, in format MPEG-4 (compresie H.264).
  • Conectivitate: Nikon P900 are un conector USB 2.0 si o iesire HDMI. Are senzor IR pentru telecomanda dar nu are conector pentru microfon extern.
  • Wirelesss: Nikon P900 permite transferul fotografiilor prin Wi-Fi pe un smartphone sau o tableta cu Android sau iOS (vezi video mai sus).
  • Stocarea fotografiilor: Carduri de tip SD/SDHC/SDXC de maxim 64 de GB. Eu va recomand carduri Class 6 sau mai performante, daca vreti sa folositi si functia video a aparatului.
  • Greutate si dimensiuni: Nikon P900 cantareste 899 de grame si are urmatoarele dimensiuni: 139 x 103 x 107 mm.

Ce se gaseste in cutie?

Alaturi de P900, in cutie se gasesc:

  • manualul de utilizare (inclusiv in limba romana)
  • certificatul de garantie (3 ani)
  • cureaua de umar
  • acumulatorul
  • incarcatorul USB

Pret

Nikon P900 se gaseste la F64 la un pret aproximativ de 2.999 lei aici.

Concluzii

Recomandat de Clubul Foto

Care sunt cele mai importante caracteristici ale unui aparat foto pentru calatorii? Versatilitatea, autonomia si conectivitatea. Cu zoom-ul sau 83x, autonomia de peste 400 de cadre, conectivitatea Wi-Fi si modulul GPS integrat, Nikon P900 are toate aceste caracteristici. Un bridge excelent pentru calatorii, care are o singura “bila neagra” importanta: dimensiunile sale poate prea mari, pentru un aparat din aceasta categorie. In rest, cei care vor alege noul Nikon P900, cu siguranta se vor intoarce cu fotografii reusite din calatoriile pe care le vor face in aceasta vara!

Nikon P900 se gaseste la F64 la un pret aproximativ de 2.999 lei aici.

Nota Clubul Foto: 8/10

Bile albe:

  • Cel mai mare zoom optic de pe piata, disponibil pe un aparat din aceasta clasa
  • Calitate buna a imaginilor (pana la ISO 800 inclusiv)
  • Fotogafiere in rafala cu pana la 7 cps
  • Filmare Full HD 30p cu sunet stereo si stabilizare optica activa
  • Mod “Auto” versatil
  • Constructie solida
  • Ecran LCD rabatabil
  • Conectivitate WiFi rapida si usor de configurat ( cu NFC)
  • Receptor GPS integrat (salveaza locaul in care a fost facuta fiecare fotografie)
  • Fotografii Panoramice
  • Functie HDR
  • Expuneri multiple (din doua cadre consecutive)
  • Multe scene presetate pentru cele mai comune situatii de fotografiere
  • Retusarea fotografiilor direct din aparat (mini-editor integrat)
  • Autonomie buna (aproximativ 400 de cadre fara GPS si Wi-Fi activate)

Bile negre:

  • Zoom destul de lent
  • Este voluminos
  • Lipsa patinei pentru blitz extern
  • Efect lens-flare moderat in imaginile surprinse in contra-lumina
  • Nu are parasolar inclus in cutie
  • Autonomie redusa cu functiile GPS si Wi-Fi pornite
  • Lipsa formatului RAW
  • Pretul cam mare

Toate imaginile cu Nikon P900 selectionate pentru aceasta recenzie:

5 COMENTARII

  1. Cu ce program convertiti formatul MOV in MPEG 2,pentru a fi arse pe un DVD obisnuit cu Nero ?…si daca se poate sa fie free- pentru oamenii obisnuiti ….!
    S.R.

  2. Review foarte bun, insa pe final, s-au strecurat doua greseli pe care cred ca o sa le corectati:

    P900 ARE senzor ptr telecomanda IR, aceasta (ML-L3) se achizitioneaza separat, exista si in manual o sectiune dedicata setarii respective.

    La greutate si dimensiuni ati trecut specificatiile lui Nikon D3300.

    Si o alta bila alba, ar fi posibilitatea utilizarii filtrelor si parasolarelor cu filet pe 67mm, o noutate introdusa in gama megazoom Nikon Pxxx.

Leave a Reply