Probabil nu mai e un secret pentru nimeni: Olympus a lansat anul acesta cateva aparate foto mirrorless extrem de interesante. Daca despre varful de gama, Olympus OM-D am vorbit pe larg aici, acum a sosit momentul sa testam cel mai nou membru al familiei PEN, Olympus E-PL5, despre care, daca ati urmarit articolul meu scris cu ocazia lansarii aparatului in Romania, stiti deja ca este construit in jurul aceluias senzor ca si „deja celebrul” OM-D. Ce poate sa iasa dintr-o astfel de combinatie? Aflam impreuna in cele ce urmeaza!

In momentul scrierii acestui articol, Olympus E-PL5 are un pret orientativ de 4.498 lei cu TVA inclus. Click aici pentru pretul sau promotia actuala.

Cu Olympus E-PL5 la Viena

WB Auto, f/2, 1/60, ISO 2000, Mod Av

Olympus E-PL5

Specificatii tehnice pe scurt:

  • Senzor LIVE MOS de 16 megapixeli (4608 x 3456px in format (dimensiuni 17,3 x 13 mm), acelasi ca si cel de pe OM-D)
  • Body din metal
  • Ecran LCD rabatabil de 3 inch si 460.000px
  • Control tactil
  • Stabilizare de imagine integrata in body
  • Focalizare rapida (sistem de focalizare similar lui OM-D, care conform declaratiilor celor de la Olympus se poate compara cu sistemele DSLR actuale din punct de vedere al vitezei in modul Live View)
  • 12 filtre artistice cu 3-4 variatiuni fiecare (deci, in total cam 48 de filtre si cam tot atatea posibilitati de “exprimare artistica” direct din aparat)
  • ISO maxim 25.600
  • Rafala de 8 cadre pe secunda
Olympus E-PL5
Olympus E-PL5

Constructie si utilizare

Construit in stilul caracteristic al seriei PEN, Olympus E-PL5 are un body din aluminiu, cu mini-grip detasabil, care pare destul de mic la prima vedere, pentru o utilizare confortabila. Aceasta a fost prima impresie, dar, asa cum am putut observa dupa mai bine de o saptamana de utilizare intensa, butoanele sunt bine plasate si chiar si un body de dimensiuni reduse poate fi utilizat fara probleme de catre cei cu maini mari.

Olympus E-PL5 nu are vizor optic, dar are o patina pentru blitz extern care poate acomoda ori un blitz ori vizorul electronic disponibil separat ca accesoriu. Pe mine m-a ajutat enorm ecranul LCD rabatabil si acum stau si ma gandesc ca nu cred ca mi-ar fi necesar un vizor electronic mic, daca am ecranul ala rabatabil extrem de util. Asadar, cum am mai spus si in alte articole si teste, daca ar fi sa aleg, prefer un ecran rabatabil in fata unui vizor electronic modest. Iar Olympus E-PL5 este pe placul meu, din acest punct de vedere.

Un alt aspect care imi place la modelele Olympus (OM-D si PEN cel putin) este gradul mare de personalizare. Olympus E-PL5 dispune de trei butoane cu functii programabile (Fn) iar din meniu poti seta aproape orice parametru ala aparatului, in cele mai mici detalii. De exemplu, se pot seta cu exactitate vitezele de fotografiere in rafala (numarul de cadre captate intr-o secunda, Low si High), sau limitele extreme ale functiei Auto-ISO, dimensiunile punctului de focalizare sau chiar si viteza de focalizare! Sunt o multime de setari pe care nu le-am intalnit nici la DSLR-uri din gama mid-level, darmite la aparate mirrorless precum E-PL5…

1/80, f/2, ISO 2000, AWB, Mod Av

O bila neagra pentru Olympus ramane ecranul cu rezolutie de doar 460.000 de pixeli, care este sub standardele actuale si acesta este usor de sesizat de catre un ochi pretentios. Din punct de vedere al utilizarii recomand dezactivarea functilor tactile (complet, daca doriti), deoarece dimensiunile reduse ale aparatului fac ca orice atingere a ecranului sa modifice cate o setare, lucru destul de derutant, cel putin la inceput. E bine totusi ca aparatul are suficiente butoane pentru functii astfel incat sa puteti seta toti parametrii din butoane si sa dezactivati functiile tactile.

1/250, f/4, ISO 200, AWB, Mod Av

Calitatea imaginilor, ISO, Temperatura de culoare si sistemul AF

Experienta Olympus in materie de aparate foto mirrorless se vede din plin in cazul lui E-PL5. Mai mult decat atat, decizia de a implementa acelasi senzor de imagine si acelasi sistem de focalizare ca si in cazul varfului de gama Olympus OM-D a fost poate una din cele mai inspirate decizii ale companiei in materie de aparate mirrorless in acest an. De ce spun asta? Pentru ca la un pret mult mai accesibil decat al lui OM-D primiti, in linii mari, exact acelasi aparat, aceeasi calitate a imaginilor si performante similare din aproape toate punctele de vedere. Asa se face ca imaginile surprinse la Viena cu Olympus E-PL5 abunda in detalii si, in acelasi timp, au un zgomot de imagine extrem de bine controlat, exact asa cum m-as fi asteptat daca ar fi fost sa plec cu OM-D-ul nu cu E-PL5 la mine.

1/60, f/2, ISO 1600, AWB, EV +0.3, Mod Av

Mai jos aveti testul ISO, cu imagini trase de la ISO 200 la 12.800, crop 100%. Click pe imagini pentru vizualizare la rezolutia originala si pe butoanele Inainte/Inapoi pentru navigare intre imagini. ISO 200 este valoarea minima care poate fi utilizata de E-PL5.

Olympus E-PL5 - ISO 400

Image 2 of 7

Olympus E-PL5 - ISO 400

Ca si in cazul lui OM-D, colorimetrul integrat care alege automat temperatura de culoare optima functioneaza impecabil, algoritmii Olympus fiind printre cei mai buni pe care i-am intalnit la un aparat foto digital in ultima perioada. Asta se poate observa cel mai bine in cadrele cu surse de iluminare mixte, adica in majoritatea fotografiilor realizate de mine in Piata de Craciun de la Viena, pe care le puteti vedea in acest test. Desi nu obisnuiesc sa lucrez asa cu DSLR-urile, datorita performantelor bune ale lui E-PL5 am lasat aparatul sa isi aleaga temperatura optima de culoare automat, iar rezultatele au fost exact cele pe care le-am asteptat!

Fotografii pe timp de zi cu Olympus E-PL5

Sistemul AF proiectat de Olympus este unul dintre cele mai rapide si, asa cum lor le place sa se laude, poate fi comparat cu sistemele AF de la aparatelel foto DSLR. Va spun sincer – n-am testat asta si nici nu ma intereseaza extrem de mult acest aspect – atata timp cat aparatul face punerea la punct aproape instantaneu cu obiectivul Olympus 12mm f/2 pe care l-am folosit aproape exclusiv la Viena, eu sunt foarte multumit de viteza si acuratetea sistemului AF.

Singurul aspect care nu se ridica la nivelul lui OM-D la acest capitol este stabilizarea de imagine integrata, care desi nu este chiar la fel de eficienta ca si in cazul lui OM-D, se descurca excelent si isi face treaba exemplar acolo unde este necesara.

Fotografii de noapte cu Olympus E-PL5 (majoritatea imaginilor trase la f/2 cu ISO de la 1600 in sus! Obiectiv Olympus 12mm f/2)

Nu v-am spus inca nimic despre filtrele Art disponibile in meniu. Aproape 48 de filtre si efecte variate va asteapta in meniul aparatului pentru a va exprima in fotografii (sau filme) exact asa cum doriti. Nu sunt un mare fan al fotografiilor cu filtre software aplicate, dar filtre precum Dynamic Range sau HDR devin utile de foarte multe ori. Mi-a placut si filtrul B&W, care creeaza un efect de „film clasic alb-negru”, placut. Nu am reusit sa utilizez toate filtrele si de aceea nu va pot arata decat cateva exemple, dar mi-a placut ca aproape toate filtrele pot fi personalizate si setate dupa preferinte. E dificil sa le testezi pe toate, avand in vedere numarul mare de variatiuni, dar sunt sigur ca cei mai artisti din fire vor gasi foarte utile aceste filtre care pot fi aplicate direct fotografiilor fara a fi necesara prelucrarea ulterioara intr-un program de editare foto. Mai jos v-am pregatit cateva exemple de fotografii cu aceste filtre aplicate.

Functia de filmare HD

Olympus E-PL5 filmeaza la rezolutie Full HD, in fomat MPEG4 cu focalizare automata in timpul filmarii si sunet stereo. Mai mult, toate filtrele Art (cam 35-40 de variatiuni) pot fi aplicate si in modul inregistrare video, ceea ce va permite sa va exprimati creeativitatea nu doar in imagini statice dar si in secvente in miscare. Combinatia mea favorita: inregistrarea video cu efectul de miniatura aplicat din meniul aparatului. Desi nu am reusit sa gasesc un punct de statie suficient de inalt incat sa imi permita sa surprind un astfel de film, va asigur ca rezultatele pot fi surprinzatoare.

1/80, f/5.6, ISO 200, AWB, Mod Av

Autonomie, format fisiere, conectivitate si stocare

Olympus E-PL5 este alimentat de la un acumulator tip Lithium-Ion BLS-5 care, conform specificatiilor date de producator ii asigura o autonomie de 350 de cadre. In testul meu am reusit sa fac fix 312 cadre in conditii de frig (am fotografiat exclusiv afara, la temperaturi medii de 4 grade la Viena) asadar autonomia este buna, dar – ca de obicei – va recomand sa aveti si un acumulator de rezerva.

Fotografiile sunt salvate in format JPEG sau RAW (sau simultan JPEG+RAW) iar filmele sunt inregistrate la o rezolutie maxima de 1980×1080 (30, 25, 24 fps) cu sunet stereo, in format MPEG-4 (compresie H.264). Cu cele 8 cadre pe secunda puteti surprinde chiar si imagini de actiune/sport fara probleme.

1/250, f/5.6, ISO 200, AWB, Mod Av

Din punct de vedere al conectivitatii, Olympus E-PL5 are un conector USB 2.0, o iesire A/V digitala si una HDMI. Stocarea fotografiilor se face pe carduri de tip SD/SDHC/SDXC de maxim 64 de GB. Eu va recomand carduri Class 6 sau mai performante, daca vreti sa folositi si functia video a aparatului. Ca o paranteza, am testat cardul de 8GB FlashAir (wireless) care vine odata cu aparatul in cutie si care mi-a lasat o impresie placuta. Am reusit sa transfer wireless imaginile intre aparat si Mac in doar cateva minute, prin mini-reteaua wireless generata de card. O experienta interesanta, despre care va voi mai povesti.

Olympus E-PL5 cantareste 325 de grame si are urmatoarele dimensiuni: 111 x 64 x 38 mm. In cutie, alaturi de aparat si obiectiv veti mai gasi si cureaua de umar, acumulatorul si incarcatorul (cu fir), manualul de utilizare in limba Romana, certificatul de garantie, CD-ul cu utilitarul gratuit de prelucrare foto (inclusiv RAW) de la Olympus si cardul FlashAir SD 8GB despre care v-am spus mai sus.

1/60, f/2, ISO 1600, AWB, Mod Av

Pret

In momentul scrierii acestui articol, Olympus E-PL5 are un pret orientativ de 4.498 lei cu TVA inclus. Click aici pentru pretul sau promotia actuala.

Concluzii

Construit in jurul senzorului CMOS si al sistemului AF de la Olympus OM-D, E-PL5 este un aparat cu performante similare intr-un body mai compact si mai usor de utilizat. Nu are vizor electronic dar are un pret mai atractiv si ofera practic aceleasi functionalitati. Asadar, Olympus E-PL5 este un aparat foarte bun, pe care vi-l recomand atat timp cat va intereseaza unul dintre cele mai bune aparate foto mirrorless ale momentului, dar nu doriti/nu aveti bugetul sa invetiti in Olympus OM-D, varful de gama al companiei. Olympus E-PL5 este un aparat caruia cu greu ii poti gasi „bile negre”….

Nota Clubul Foto: 8.5/10

Nota: majoritatea fotografiilor din acest test sunt facute cu obiectivul Olympus 12mm f/2, un obiectiv cu o calitate impresionanta (atat optica dar si constructiva), pe care l-am folosit aproape exclusiv la Viena in fotografiile de seara/noapte si pe care vi-l recomand!

Bile albe:

  • Calitatea foarte buna a imaginilor chiar si la valori ISO ridicate
  • Focalizare rapida si precisa
  • Filmare Full HD cu sunet stereo
  • Patina pentru blitz extern
  • Temperatura de culoare setata automat
  • Ecran LCD touch-screen responsiv (uneori chiar prea responsiv) si usor de utilizat
  • Mod Auto versatil, care se descurca excelent in majoritatea situatiilor
  • Usor de utilizat chiar si de catre incepatori (atata timp cat nu „sapati adanc” in meniu, la functiile personalizabile)
  • 48 de filtre art care pot fi aplicate fotografiilor si filmelor
  • O multime de posibilitati de personalizare

Bile negre:

  • Body foarte compact, cu un grip prea mic pentru a fi comod cu obiective voluminoase
  • Zoom pe fotografii doar folosind ecranul touch screen (sistem multi-touch ca la tablete)
  • Meniul necesita o perioada de acomodare
  • Multitudinea optiunilor de personalizare pot creea confuzie utilizatorilor neexperimentati

7 COMENTARII

  1. Toate bune si foarte bune pana la pret, dupa mine nu face mai mult de 2800-3000 RON. Din categoria Mirrorless tot OM-D e favoritul meu.

  2. Am citit cu atenție articolul constatând ca este foarte bine documentat, aflând destul de multe detalii pe care nu le cunoșteam. Am achiziționat în luna decembrie 2014 un aparat E-PL 5 care, m-a satisfăcut. Eram la al treilea aparat Olympus – penultimul fiind un SP 510 UZ. Însa, în ultimul timp a apărut un fenomen deranjant : fețele fotografiate, individual, în grup, cu sau fără blitz, în exterior sau interior apar mai roșii, iar aceasta culoare nu o pot corecte cu programul Picasa sau, dacă insist, modific și celelalte culori. Discutând și cu furnizorul(F64), tot nu i-am dat de capăt. Probabil ar trebui setat balansul de alb dar aparatul nu permite afișând tot timpul WB AUTO. Este posibil sa fie o defecțiune a senzorului? Cautând în arhiva(de când am utilizat aparatul) nu am observat colorarea fetelor în rosu sau, dacă au fost ușor colorate din cauza expunerii în interior și fără blitz, acestea s-au corectat simplu și foarte puțin. Va rog sa-mi dați o sugestie pentru remediere, poate ați mai întâlnit aceasta problema la acest aparat sau la altele.Cu mulțumiri și felicitări pentru articol.

Comments are closed.