Stiu ca o sa va intrebati „De ce Panasonic FZ45?„. Da, este adevarat, Panasonic FZ45 este un aparat foto bridge, super-zoom, lansat in aceeasi luna cu acest blog, adica in Iulie 2010. 🙂 Are mai mult de un an de cand a fost lansat pe piata iar inlocuitorul sau este deja aici: Panasonic FZ48. Dar (pentru ca intotdeauna exista un „dar”) asa cum se intampla de obicei cu toate echipamentele electronice, odata ce trece o perioada de timp de la lansare, pretul lor incepe sa scada. Si scade… si scade… scade pana la un punct in care devine o alternativa reala la compactele clasice, mai noi. Asta este si ideea acestui articol: sa vedem in ce masura un aparat bridge super-zoom lansat anul trecut poate face fata cerintelor actuale.

Panasonic FZ45 poate fi achitionat de aici la un pret de 1397 Ron.

Panasonic FZ45
Panasonic FZ45

Constructie, utilizare si meniu

In primul rand, indiferent de „varsta” aparatului, un lucru este cert. Un aparat bridge trebuie sa ofere un feeling in utilizare cat mai apropiat de un DSLR. Ei bine, cei de la Panasonic se pare ca au in standard al lor, de la care nu se abat, iar asta este spre binele nostru, al utilizatorilor finali. De ce spun asta? Panasonic FZ45 urmareste aceleasi linii de design si aproximativ acelasi concept in ceea ce priveste constructia ca si aparatele din gama Mirrorless ale producatorului japonez. Asta este o mare bila alba, deoarece am avut un sentiment de „deja-vu” cand am deschis cutia si am vazut FZ45-ul. Butoanele si modul de operare imi era foarte familiare. Cand am testat GH2-ul l-am laudat datorita meniului foarte bine structurat si foarte „stufos”. Panasonic FZ45 are, spre surprinderea mea, un meniu la fel de stufos si cu o multime de optiuni, pentru un aparat din clasa bridge.

Panasonic FZ45
Panasonic FZ45 pe mini-trepiedul "extraterestru" Manfrotto Pocket

Calitatea imaginilor, obiectivul si functia zoom

Principalul atuu al unui aparat bridge super-zoom este chiar obiectivul ce ofera o plaja mare de distante focale. Asta il transforma intr-un aparat ideal pentru fotograful care nu vrea sa care dupa el o multime de obiective, este un fel de „all-in-one”, dar cu anumite compromisuri, bineinteles.

Obiectivul Leica nu se desminte: rezistenta la flare e foarte buna!
Obiectivul Leica nu se desminte: rezistenta la flare e foarte buna!
Culorile sunt vii, naturale
Culorile sunt vii, naturale

Panasonic FZ45 are un obiectiv cu lentile Leica, ce ofera un zoom optic 24x. Distanta focala incepe de la 25mm (echivalent) si se termina la 600mm. Diafragma maxima este f/2.8, la capatul wide al plajei de distante focale si este de un real ajutor pentru fotografiile nocturne sau acolo unde aveti nevoie de o separare buna a subiectului de fundal.

Panasonic FZ45: Un japonez in Gradina Japoneza din Herastrau :)
Panasonic FZ45: Un japonez in Gradina Japoneza din Herastrau 🙂

Bineinteles, aparatul este dotat cu stabilizare optica de imagine, care se misca destul de ciudat as putea spune dar care pana la urma isi face treaba cu brio. In ce sens „se misca ciudat”? Daca tineti apasatul butonul declansator pana la jumatate, normal, stabilizarea de imagine este pornita si in vizorul electronic veti vedea imaginea stabilizata. Ce nu mi-a placut a fost faptul ca odata la 2 secunde acea imagine stabilizata avea tendinta sa „sara”, sa „clipeasca”, intr-un mod ciudat… Dar, fotografiile au iesit bine si se efectul stabilizarii se vede in calitatea fotografiilor, mai ales la distante focale mari.

Pe "Auto", ISO 250
Pe "Auto", ISO 250
Si un crop 1:1 la ISO 250, in modul Auto
Si un crop 1:1 la ISO 250, in modul Auto

Calitatea imaginii este buna spre foarte buna, in categoria lui de pret. Bineinteles, un aparat bridge nu va putea concura niciodata cu un DSLR sau un Mirrorless la acest capitol, dar Panasonic FZ45 „se tine bine” chiar si dupa un an de la lansare. De la ISO 400 in sus incep sa se vada limitele senzorului CCD, dar pentru aceasta clasa de aparate si pentru tot ce ofera Panasonic FZ45, este acceptabil.

Cu obiectivul la capatul WIDE al plajei de distante focale (25mm)
Cu obiectivul la capatul WIDE al plajei de distante focale (25mm)
Cu zoom 24x :)
Cu zoom 24x 🙂

Functia de filmare

Panasonic FZ45 poate filma in format HD, 1280 x 720 pixels (AVCHD) sau Motion JPEG, la aceeasi rezolutie maxima, la 30fps. Iata mai jos un scurt clip inregistrat cu Panasonic FZ45, in format AVCHD. Veti urmari un salt senzational cu „coarda” dar, lasand gluma la o parte, veti vedea spre sfarsit ce inseamna un zoom 24x si o functie de filmare care poate utiliza si functia zoom in timpul filmarii. Pregatiti popcornul! 🙂

Concluzii?

Desi nu este unul dintre cele mai noi aparate lansate pe piata, Panasonic FZ45 este inca o alegere inspirata pentru cei care doresc un aparat foto bridge la un pret convenabil. Cred ca este unul dintre cele mai ieftine aparate bridge de pe piata si, cu siguranta, este o alegere mai buna decat o compacta cu senzor mai mic si cu zoom 3-5x care poate avea, uneori, acelasi pret ca si FZ45-ul. Panasonic FZ45 costa 1397 Ron, si poate fi achizitionat de aici.

Alte fotografii cu Panasonic FZ45

Panasonic FZ45
Panasonic FZ45
Japonezu' se intoarce
Japonezu' se intoarce
Panasonic FZ45
Panasonic FZ45
Panasonic FZ45
Panasonic FZ45

Lasă un răspuns