Am primit astazi dimineata pentru teste un Fuji X-S1, primul model din noua generatie de aparate foto bridge de la Fuji. De ce spun „noua generatie”? Pentru ca Fuji considera acest model ca fiind primul bridge din clasa “premium”, adica un aparat care „imita” cat mai fidel aparatele DSLR in ceea ce priveste modul de utilizare dar ofera si o calitate a imaginilor pe masura. Poate ca specialistii Fuji considera modelul X-S1 „bridge-ul suprem”, dar cert este ca desi il am de doar cateva ore, a reusit sa imi lase o impresie foarte buna.

Fuji X-S1
Fuji X-S1

Bits-and-pieces, impresii si idei pe scurt, nu intr-o ordine foarte coerenta, dupa primele ore alaturi de Fuji X-S1:

  • Constructia solida (cantareste aproape 1kg cu tot cu acumulator) si modul de utilizare te face sa te intrebi, pe buna dreptate,  de ce naiba nu l-au facut DSLR!
  • Imi place meniul, care pastreaza acel feeling „profi” de la X100, dar este parca mai organizat
  • Pozitia butoanelor este „standard”, exact ca la un DSLR
  • Finisaj de calitate, obiectiv din metal (cu inele de cauciuc pentru focus si zoom).
  • Ecranul LCD rabatabil este foarte util, dar as fi preferat o varianta pivotanta spre lateral
  • Inregistrare Full HD cu setari manuale (format H.2644 – MOV)
  • Stabilizarea optica de imagine integrata in senzor isi face chiar bine treaba, desi pe filmare trebuie oprita (altfel face un efect de „jeleu” de toata frumusetea)
  • Vizorul electronic e foarte mare. Ceea ce e bine! Se vede bine si e luminos.
  • Foarte bun la ISO 100, bun pana la ISO 800, ok la 1600 dar pierde din calitate de la 1600 in sus.
  • Surprinzator, e mai compact decat pare in imagini 🙂

Spuneam ca X-S1 se doreste a fi un bridge „premium”, dar oare asa si este? Nu am sa va spun acum daca specialistii Fuji au reusit sa lanseze „bridge-ul perfect” dar voi reveni cu rezultatele „testului”, dupa ce apuc sa fac si niste fotografii si filme cu el. Saptamana viitoare vom elucida acest mister. Pana atunci nu imi mai ramane decat sa va spun ca imi place Fuji X-S1 si cred ca ne vom intelege foarte bine! Daca veti intalni un fotograf printre nameti, tragand de zor cu un aparat bridge „neidentificat”, veti sti ca m-a cuprins „febra X-S1”! 🙂

Fuji X-S1 va fi disponibil in curand si in magazine. Detalii despre pret si disponibilitate aici.

Spor la fotografiat! 🙂

Fuji X-S1, pe scurt:

  • Senzor de 12MP 2/3″ CMOS
  • Inregistrare JPEG dar si RAW
  • Vizor electronic (EVF) cu 1.44 milioane de pixeli
  • Obiectiv cu zoom 26x
  • Distanta focala echivalenta 24-624mm
  • Diafragma maxima f/2.8 – f/5.6
  • Fotografiere in rafala cu 10fps
  • Distanta minima de focus (macro): 1cm
  • Filmare Full HD 1080p/30fps

 

Fuji X-S1
Fuji X-S1
DISTRIBUIȚI
Articolul anteriorNikon Coolpix S9300 si S6300
Articolul urmatorNikon L810
Fotograf profesionist si fondatorul siteului Clubul Foto. Fotografiez de mai bine de 14 ani, iar portofoliul meu il gasesti pe www.CalinStan.com . Proiectul meu de suflet - fotografia aeriana - se gaseste aici: www.TheDrone.ro

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns