Lansat in primavara in Japonia, noul blitz compact Nissin i40 a atras atentia imediat asupra lui datorita dimensiunilor sale reduse dar si a functiilor avansate. Vine cu TTL, Wireless integrat, sincronizare pana la 1/8000 si lampa LED cu intensitate variabila (reglabila), daca ar fi sa amintesc doar cateva dintre functiile sale.

A fost premiat chiar si in cadrul TIPA 2014, la categoria “Cel mai bun blitz”, asadar asteptarile au fost nu mari ci foarte mari, atunci cand l-am primit pentru teste. Totusi, dupa o saptamana de utilizare, asteptarile nu au fost pe deplin confirmate si pot spune chiar ca dezamageste pe alocuri. Aflam acum, impreuna, de ce!

in test

Blitzul Nissin i40 in test (pentru Canon)
Blitzul i40 in test (pentru Canon)

Nissin i40 – specificatii tehnice pe scurt:

  • Acoperire: zoom auto 24-105mm sau 16mm cu panoul de difuzie
  • Capul se roteste orizontal 180° la dreapta sau la stanga si 90° vertical
  • Lampa video LED – 9 trepte de intensitate
  • Suporta HSS (high-speed synchronization)
  • Suporta timpi de pana la 1/8,000 s
  • Mod wireless TTL
  • GN: 40 la 105mm
  • Alimentare: 4 baterii/acumulatori AA (R6)
  • Timpi de incarcare: 0.1 – 4 sec
  • Autonomie: 220 – 1700 declansari
  • Autonomie lampa LED: 3.5 ore
  • Durata blitului: 1/800 – 1/20,000 sec
  • Temperatura de culoare: 5,600K
  • Lampa de asistenta AF efectiva la distante de 0.7 – 5m
  • Dimensiuni: 85 x 61 x 85 mm
  • Greutate: 203g (fara baterii)

Constructie si utilizare

Nissin i40 are un numar de ghid 40, iar capul de iluminare poate fi rotit orizontal la 180° spre dreapta si pana la 90° pe verticala. Functia zoom a blitzului asigura compatibilitatea cu obiectivele 24-105mm sau 16mm cu panoul de difuzie montat. Este un blitz compact, care are doar 8cm lungime si 6cm inaltime (cu capul rabatat la 90° in pozitia normala de lucru), dar face parte din clasa entry level a blitzurilor compacte, ceea ce se vede imediat ce il scoatem din cutie: are o constructie destul de fragila…

Diferenta de marime intre Nissin i40 si un blitz conventonal este remarcabila. Din acest punct de vedere, Nissin i40 este un blitz mai potrivit pentru aparate foto mirrorless si compacte avansate, decat pentru DSLR-uri.

Nissin i40 diferenta marime fata de un blitz obisnuit
Nissin i40 diferenta marime fata de un blitz obisnuit

Panoul de control:

Nissin i40 este un blitz entry-level, asadar pe spatele sau gasim doar comenzi analogice (nu are panou digital), fiind mai usor de inteles si de utilizat de catre incepatori. Suporta functia HSS (High-Speed Syncro) si se poate sincroniza la timpi de expunere de pana la 1/8000s. In plus, este compatibil cu sistemul Wireless TTL (slave optic). Din acest punct de vedere, aici lucrurile sunt foarte foarte simple. Atat alegerea modului de operare cat si setarea puterii sau compensarea expunerii fiind foarte simple si usor de inteles.

Ceea ce este de apreciat este modul Wireless TTL dar si modul HHS (High Speed Syncro), care ii permite blitzului sa se sincronizeze cu timpi de expunere de pana la 1/8000. Chiar daca in anul 2014 orice blitz ar trebui sa aiba aceasta functie, iata ca nu toate se pot lauda cu asta si – in nici un caz – nu cele din gama entry-level. Nissin i40 face insa o exceptie si este probabil singurul astfel de blitz compact care ofera astfel de performante.

Panoul de control al lui Nissin i40
Panoul de control al lui Nissin i40

Setarea pozitii zoom a capului de iluminare:

Panoul simplu de pe spate nu ofera acces la setarea zoom-ului. Totusi, acest lucru se poate face tinand apasat butonul On/Off (de pornire) timp de 3 secunde, pana cand blitzul incepe si isi motifica pozitia capului de iluminare conform celor cinci pozitii zoom: 24, 50, 80, 105mm si Auto (in functie de obiectivul montat pe aparat). Led-ul de langa butonul On/Off isi schimba culoarea in functie de pozitia zoom-ului. Verde pentru Auto, Albastru pentru 24mm, Rosu pentru 50mm si asa mai departe. Nu e cea mai straight-forward setare posibla pentru pozitia zoom-ului, dar e o solutie de compromis, tot blitzul fiind pe alocuri proiectat astfel.

Cum se seteaza pozitia zoom a capului de iluminare
Cum se seteaza pozitia zoom a capului de iluminare

Alimentare

Nissin i40 este alimentat de la 4 acumulatori tip AA. Surprinzator, dar la cat de compact este acest blitz, nu ma asteptam sa fie alimentat cu acumulatori AA ci mai degraba cu AAA. Darmite cu patru acumulatori. Totusi, cei de la Nissin au reusit sa ii “inghesuie” in corpul blitzului, in spatele panoului de control, mutand practic aproape toata electronica blitzului in capul rotativ de iluminare. Acest lucru ii ofera blitzului o autonomie mai extinsa, de circa 200 de cadre full power (1:1) sau peste 1000 de cadre la intensitate mai reudsa, cu un singur set de acumulatori, ceea ce nu poate fi decat surprinzator, pentru un blitz din aceasta categorie.

Chiar daca blitzul este din plastic si, o spun din nou, pare destul de fragil (e normal, anumite compromisuri poate ca trebuiau sa fie facute in proiectarea unui produs din aceasta categorie…), patina de prindere pe aparat este din metal.

Am lasat la sfarsit poate ce era mai important: capul de blitz este rotativ si rabatabil vertical. Asta inseamna ca puteti face bounce, la fel ca si cu un blitz de clasa superioara. In plus, Nissin i40 vine la pachet cu diffuser clasic, ceea ce va scuteste de o achizitie suplimentara in viitor.

Toate imaginile cu Nissin i40:

Din punct de vedere al dimensiunilor si al functiilor, Nissin i40 seamana cu blitzul compact Canon 320EX II pe care l-am testat aici.

Modul TTL

Fiind un blitz din gama compacta, entry, probabil ca va fi folosit cu precadere in modul Automat, adica TTL. La acest capitol, am avut parte de o surpriza placuta. Chiar daca nu are panou LCD care sa ne informeze asupra distantei si puterii de iluminare, Nissin i40 se descurca bine cu modul TTL de la Canon (pe care l-am testat eu), reusind sa produca imagini cu expunere echilibrata, fara a fi necesara compensarea expunerii sau a puterii de iluminare, asa cum am intalnit la alte blitzuri mai scumpe, dar tot de la producatori independenti de accesorii. Asadar, puteti pune baza pe Nissin i40 in modul TTL (sau Auto), iar acest lucru este foarte important pentru un blitz care se adreseaza entuziastilor si posesorilor de aparate entry-level.

Pentru video – lampa LED cu lumina continua

Lampa LED pentru filmare se activeaza pozitionand comutatorul de moduri pe video (icon albastru). Lampa porneste automat, iar intensitatea ei poate fi setata manual, cu rotita de selectie din dreapta, la fel cum setam si puterea de iluminare a blitzului (in trepte de la 1/1 la 1/256). Lampa este compusa din doua LED-uri de putere mare, care reusesc sa ilumineze la aproximativ 2m de aparat. Nu este mare lucru, dar sunt suficiente ca lumina de umplere pentru portrete, pentru a filma scurte interviuri sau pentru a ilumina subiecta aflate foarte aproape de aparat (macro, de exemplu).

Nissin i40 lampa LED video
Nissin i40 lampa LED video

Concluzii

Este compact, usor de folosit si destul de accesibil ca pret. Costa aproximativ 700 de lei (pret actualizat aici) si se adreseaza cu precadere fotogafilor entuziasti si celor care utilizeaza aparate de sistem compacte (mirrorless). Este un blitz cu numar de ghid 40, care include insa si o serie de functii preluate de la blitzurile din clasa superioara. Are lampa LED pentru filmare, care desi are o raza de actiune limitata, asa cum spuneam mai sus, isi face bine treaba ca lumina de umplere. Modul Wireless TTL dar si capacitatea de sincronizare la timpi de expunere de 1/8000 il fac sa asipre la o clasa superioara, in ciuda dimensiunilor reduse. Totusi, nu este un blitz perfect, iar la capitolul bile negre constructia fragila si forma mult prea alungita, care il fac sa nu se balanseze foarte bine cu aparate de dimensiuni reduse (exact cele carora li se adreseaza!), plus pretul destul de piperat, ma fac sa ma gandesc de doua ori inainte de vi-l recomanda sa il achizitionati. La acelasi pret exista si alternative mai bune, chiar daca nu la fel de compacte, dar cel putin la acelasi pret. Vedeti lista mai jos.

Nissin i40 se gaaseste in varianta pentru Canon, Nikon, si aparate mirrorless cu senzori (Olympus si Panasonic). In curand, probabil din Decembrie, va fi disponibil si pentru aparatele foto mirrorless Fujifilm. Detalii, pret si disponibilitate aici.

Nota Clubul Foto: 7/10

ALTERNATIVE TESTATE:

Bile albe:

  • Dimensiuni reduse, potrivit pentru aparate mirrorless sau compacte avansate
  • Greutate redusa
  • Numar ghid 40, putere mare de iluminare (pentru un blitz din aceasta clasa)
  • Foarte simplu si usor de utilizat
  • Cap de iluminare cu rotire orizontala si rabatare verticala
  • Lampa LED pentru filmare (cu intensitate reglabila)
  • Are bounce card incorporat si vine cu diffuser si talpa (stand) in pachet (accesorii incluse)
  • Mod Wireless TTL (Optic) si High Speed Syncro (1/8000)

Bile negre:

  • Putine functii
  • Are o constructie destul de fragila
  • Setare manuala greoaie a pozitiei zoom-ului
  • Un pic cam scump pentru ce ofera

4 COMENTARII

  1. Oricum, cred ca e peste Canon 270EX II, care costa 800 lei si nici macar nu are un cap mai mobil. Pentru sistemul Fuji X, cred ca este blitz-ul pe care il asteapta multi. Mic, usor, suficient de puternic, pe scurt, un blitz cu care iti faci treaba. Nu stiu daca a aparut inca, si cu patina Fuji.

  2. Nissin i40, cum se descurca in TTL la focus? Lampa lui cum lucreaza? Zgomotoasa, face Af rapid? E un blitz zgomotos?

  3. Nu e zgomotos aproape deloc, iar lampa TTL functioenaza bine dar nu la distante foarte mari. As zice ca mai mult de 3-4m nu bate… E mica, la fel ca tot blitzul de altfel…

Leave a Reply