Panasonic GF6 este, incepand de astazi, cel mai nou mirrorless al companiei nipone. Panasonic GF6 este construit in jurul unui nou senzor de 16 megapixeli CMOS Micro 4/3 (17.3 x 13 mm) si inlocuieste modelul GF5 lansat in vara anului trecut. Este cel mai compact mirrorless de la Panasonic si se adreseaza utilizatorilor entuziasti, care doresc ceva mai mult de la aparatul lor compact. Panasonic GF6 vine cu cateva noutati interesante: are conectivitate WiFi si NFC – pentru prima data pe un mirrorless – care permite setarea conexiunii wireless prin simpla atingere a aparatului foto de un smartphone compatibil NFC. In plus, poate inregistra filme Full HD 60i/50i sau 30p si se lauda cu o noua functie video: Stop Motion Animation, care se alatura celor deja existente, precum Creative Panorama si alte 19 filtre si efecte clasice.

Inca nu avem informatii despre pret si disponibilitate, dar cel mai probabil Panasonic GF6 va costa aproximativ 2.000 de lei cu obiectivul de kit. Modelul actual, Panasonic GF5 costa 1.999 lei aici.

Panasonic GF6
Panasonic GF6

Din punct de vedere al sensibilitatii ISO, Panasonic GF6 poate inregistra imagini la valori ISO cuprinse intre 100 si 25.600 (in modul extins). Procesorul de imagine Venus Engine a fost si el reproiectat. Camera nu dispune de un vizor electronic si nici patina pentru blitz extern dar, in ciuda dimensiunilor compacte, are blitz pop-up integrat, o caracteristica cu care alte aparate foto mirrorless entry-level nu se pot lauda. Ecranul LCD capacitiv (touch) este rabatabil pe verticala. Spatele lui Panasonic GF6 este acoperit aproape in totalitate de ecranul LCD de 3 inch, inca un indiciu referitor la dimensiunile extrem de compacte ale aparatului

In plus, in meniul lui GF6 utilizatorii vor gasi setari manuale complete pentru parametrii functiei de filmare, o caracteristica preluata de la gama de varf a aparatelor mirrorless de la Panasonic si inclusa pentru prima data pe un aparat entry level al companiei. O alta noutate fata de modelul anterior este rotita de selectie a modurilor de fotografiere aflata in partea de sus a aparatului, langa declansator.

Panasonic GF6
Panasonic GF6

Panasonic GF6 salveaza fotografiile pe carduri SD/SDHC/SDXC cu o capacitate maxima de 64GB iar fotografiile si filmele pot fi vizionate atat pe ecranul LCD de 3 inch al aparatului dar si pe un LCD TV compatibil cu standardul HDMI, datorita conectorului extern dedicat. Acumulatorul ofera o autonomie de aproximativ 340 de cadre. Aparatul cantareste doar 334 de grame cu tot cu acumulator si card si are doar 11cm latime (dimensiuni 111 x 65 x 38 mm).

Panasonic GF6 va fi disponibil in trei versiuni: negru, argintiu si rosu.

Panasonic GF6 rosu
Panasonic GF6 rosu

Un film inregistrat cu Panasonic GF6

Doua review-uri hands-on despre Panasonic GF6

3 COMENTARII

  1. Daca n-are o patina pentru blitz si accesorii tot degeaba. Mai bine un compact high-end cu patina, sau modele mai ieftine din clasa Mirrorless. Pentru cei care-l cumpara doar cu obiectivul de kit inclus si-l pastreaza asa, e suficient, e ca un compact ieftin dar cu performante de top. Pentru cei care doresc sa investeasca intr-un sistem Mirrorless, obiective etc etc, nu-i deloc indicat, lipsa patinei se simte mai mult decat lipsa vizorului electronic. Nu poti lua un blitz, nu poti prinde un microfon sau alte accesorii (poate printr-un bracket montat pe filetul pentru trepied, dar mult mai costisitor si incomod).

    • Nu vorbim de utilizari „profi” la seria GF sau GX de la Panasonic. Sunt aparate care se adreseaza unui alt target (asa cum nici Sony NEX-3F nu are patina pentur blitz, de exemplu). Ai zis bine tu aici: Pt cei care-l cumpara doar cu obiectivul de kit inclus si-l pastreaza asa, e suficient, e ca un compact cu performante de top.

Lasă un răspuns