Japonezii de la Tokina au de facut un anunt important: ataca piata mirrorless, lansand astazi o noua gama de obiective destinate aparatelor “fara oglinda”. Gama se numeste Tokina FiRIN si include obiective destinate aparatelor Sony cu montura FE, primul venit fiind un obiectiv cu focala de 20mm si diafragma f/2.0, manual focus.

Tokina FiRIN 20mm f2
Tokina FiRIN 20mm f2

Tokina FiRIN 20mm f/2.0 MF are o constructie optica formata din 13 elemente dispuse in 11 grupe, cu o distanta minima de focalizare de 28cm si un factor de marire maxim 0,1x. Este un obiectiv cu focalizare exclusiv manuala, dar care are contacte electrice pentru comunicarea cu body-ul (pentru a scris in EXIF valoarea diafragmei si a focalei si pentru functionarea optima a sistemului de stabilizare integrat in camerele Sony).

Diafragma este si ea manuala, si poate fi setata sa functioneze pas-cu-pas (click) sau cursiv, cu un mecanism similar obiectivelor cu de-click de la Zeiss (gama Milvus). Asta inseamna ca acest obiectiv se adreseaza si celor care utilizeaza aparatul pentru filmare, nu doar fotografilor, semn ca Tokina are un target mai larg si o strategie de viitor destul de bine conturata, pentru gama FiRIN.

Lentilele obiectivului sunt tratate anti-reflex multi-strat, iar compania afirma ca a lucrat intens la o formula optica noua, optimizata pentru caracteristicile aparatelor mirrorless, pentru a oferi fotografilor o calitate optica ireprosabila, de la un obiectiv grandangular luminos.

Primul membru al gamei FiRIN vine cu montura pentru aparatele mirrorless Sony cu montura FE, urmand ca in viitor compania sa lanseze obiective si pentru alte branduri.

Obiectivul cantareste 490 de grame si este destul de compact, avand un diametru maxim de 62mm (si acceptand filtre pe filet cu acelasi diametru) si o lungime de 69mm.

Deocamdata compania nu ne ofera alte informatii despre acest obiectiv. Cel mai probabil, odata cu prezentarea lui la Photokina, saptamana viitoare, vom afla si pretul si data estimata cand va ajunge pe rafturile magazinelor. Sa speram doar ca noua gama Tokina nu se va limita la un singur obiectiv si ca vom avea inca un concurent ‘serios’ in piata obiectivelor MF pe langa deja celebrul Samyang.

In Romania, obiectivele si teleconvertoarele Tokina se gasesc aici.

Tokina FiRIN 20mm f/2.0 – specificatii tehnice pe scurt:

  • Obiectiv prime, destinat aparatelor foto mirrorless
  • Focalizare si diafragma manuala (diafragma cu declick)
  • Distanta focala: 20mm
  • Diafragma: f/2.0 – f/22
  • Numar lamele de diafragma: 9
  • Formula optica: 13 elemente / 11 grupe
  • Distanta minima de focus: 0,28mm
  • Factor de marire: 0,1x
  • Coating multi-strat
  • Greutate: 490g
  • Dimensiuni: 62x69mm
  • Inel portfiltru: 62mm
  • Parasolar inclus in pachet: da
  • Montura: Sony FE (Sony Full Frame)

Leave a Reply