Inainte de a pleca in vacanta, v-am pregatit 50+1 sfaturi de fotografiere pentru imagini mai bune. Pentru ca unul din cele mai populare articole ale noastre este „101 sfaturi pentru fotografii reusite„, completam acum lista cu idei si sfaturi care se potrivesc celor care calatoresc si vor sa surprinda imagini cat mai reusite din aventurile lor. Subiectele noi, abordarile mai mult sau mai putin dificile, timpul redus si traseele lungi pot pune la incercare chiar si fotografii experimentati. Asadar, am pregatit nu mai putin de 50 de sfaturi utile pentru orice fotograf entuziast pasionat de calatorii!

Apusul in Kusadasi
Apusul in Kusadasi

50+1 sfaturi de fotografiere pentru calatorii si vacante

Lista nu reprezinta un clasament, ordinea sfaturilor fiind aleatorie. Aceasta lista nu este exhaustiva si ramane deschisa si propunerilor voastre!

  1. Alege-ti cu grija echipamentul foto in functie de specificul calatoriei
  2. Greutatea rucsacului/gentii foto este foarte importanta, mai ales pentru cei care calatoresc mult pe jos
  3. Alege echipamentul potrivit: un obiectiv grandangular dar si un zoom cat mai puternic pentru a fotografia detalii sunt indispensabile in calatorii
  4. O calatorie este ca o poveste: orice tura foto, deplasare, vizita sau eveniment are un punct de inceput si unul de final. Incearca sa surprinzi intreaga poveste, de la inceput si pana la sfarsit.
  5. Planifica din timp traseul si incearca sa vizualizezi „virtual” locurile pe care le vei vizita (de exemplu cu Street View din Google Maps). Te va ajuta sa descoperi mai usor unghiuri si abordari mai putin conventionale ale obiectivelor turistice extrem de fotografiate de catre toti turistii
  6. Trezeste-te devreme si surprinde atmosfera locului inainte si in timpul rasaritului. Atunci cand toti turistii iau micul de jun poate fi un moment prielnic pentru a surprinde orasul sau obiectivele turistice
  7. Nu uita filtrele: filtrul de Polarizare si filtrul Neutru Degrade pot face diferenta

    Apusul pe Bosfor, la Istanbul
    Apusul pe Bosfor, la Istanbul (cu filtru ND Full)
  8. Cazeaza-te la un hotel cat mai apropiat de obiectivele importante. Dimineata devreme (si nu numai) nu vei vrea sa pierzi timpul pe drum ci mai degraba fotografiand
  9. Utilizeaza aplicatii gratuite pe smartphone pentru a-ti planifica traseele foto
  10. Incearca sa gasesti unghiuri si abordari diferite. De exemplu, Turnul Eiffel este cel mai fotografiat obiectiv turistic. Stim cu totii imaignile clasice. Tu cum l-ai fotografia altfel?
  11. Nu sta pe loc! “Zoom-ul din picioare” este cel mai indicat pentru dezvoltarea creativitatii.
  12. Priveste in spate! De multe ori poti surprinde un cadru reusit acolo unde te astepti mai putin.
  13. Fereste-te de clisee!
  14. Trage RAW (sau RAW+JPEG pentru a selecta mai usor fotografiile cele mai reusite)
  15. Nu ai nevoie de filtru “Star”. Inchide diafragma (f/16-f/22) si observa rezultatele.
  16. Atentie la salvarea fotografiilor: mai ales in calatoriile lungi, este important sa ai un backup al cardurilor de memorie pe un laptop sau un HDD extern
  17. Atentie la intemperii: mai ales atunci cand ploua sau pe ninsoare, protectia aparatului foto trebuie sa primeze
  18. Fundalul este la fel de important ca si subiectul. Pentru fotografii mai reusite plaseaza subiectul in fata unui fundal interesant
  19. In cazul fotografiilor „de familie”, nu acoperi obiectivele turistice cu persoanele pe care le fotografiezi. Gaseste o incadrare prin care sa iasa in evidenta ambele
  20. Foloseste blitzul pop-up de pe aparat ca „fill flash” (blitz de umplere). Mai ales in cazul portretelor in contra-lumina sau seara, poate face minuni!
  21. Apropie-te de subiect suficient de mult astfel incat acesta sa poata fi recunoscut. O greseala comuna este fotografierea persoanelor de la o distanta prea mare, astfel incat cu greu mai pot fi recunoscute
  22. O alta greseala comuna este plasarea subiectului (in cazul nostru a persoanei fotografiate) in centrul cadrului (chiar acoperind obiectivul turistic). Utilizati regulile de compozitie simple pentru fotografii mai reusite (de exemplu, regula treimilor)
  23. Mai ales in calatorii, acolo unde se poate intampla oricand ceva neprevazut, un filtru de protectie pentru obiectiv este mai mult decat recomandat
  24. Daca nu ai la indemana un trepied, incearca sa improvizezi unul folosind un rucsac sau alte elemente pentru a stabiliza aparatul
  25. De cele mai multe ori, regulile simple si clasice functioneaza cel mai bine. Este valabil si in fotografia de calatorie.

    Bazarul din Istanbul
    Bazarul din Istanbul
  26. Fotografiaza atat cadre largi, imagini panoramice dar si detalii, chipuri si expresii dar si elemente specifice: banii locali, costumele traditionale, mancarea specifica locului, magazinele de suveniruri etc
  27. Atentie la texturi, lumini si umbre.
  28. Tine cont de lumina (sau de lipsa ei), in fiecare fotografie.
  29. Foloseste-te de expunerile lungi pentru a surprinde imagini cu mai putini oameni si masini in miscare in cadru
  30. Noaptea utilizeaza un trepied si fotografiaza in modul P(Program) sau chiar Manual, astfel incat sa alegi o valoarie ISO cat mai scazuta si un timp de expunere suficient de lung pentru a surprinde cadrul bine iluminat. De cele mai multe ori, noaptea e bine sa supraexpunem cu o diafragma fata de indicatiile senzorului de masurare al expunerii de pe aparat.
  31. Cele mai bune ore pentru fotografie sunt dimineata si dupa-amiaza. Lumina, umbrele si culorile specifice vor face diferenta!
  32. Aparatul foto ideal este cel pe care il ai cu tine. Fii mereu pregatit si cu un aparat foto la indemana. In prezent chiar si cu un smartphone poti surprinde imagini reusite…
  33. Foloseste o diafragma deschisa pentru portrete (camp de profunzime redus) si una inchisa pentru peisaje.
  34. Nu ezita sa iti planifici fotografiile inainte. Majoritatea imaginilor reusite nu sunt instantanee.
  35. Accesoriile simple si ieftine sunt, uneori, cele mai importante. De exemplu, un diffuser pentru blitz.
  36. Cand calatoresti intr-un oras nou, cauta magazinele care vand suveniuri si vederi. Vei afla care sunt cele mai importante obiective turistice dar vei recunoaste usor cliseele si ce incadrari trebuie sa eviti.
  37. Daca un muzeu sau un obiectiv turistic percepe taxa foto nu ezita sa o achiti. Ai fi dispus sa cumperi vederi dar nu ai da bani sa realizei fotografii conform viziunii proprii?
  38. Nu calatorii cu mai mult echipament decat iti este necesar. Dar nu renunta la accesoriile de baza (acumulatori, carduri etc…)
  39. Urmareste sa ai intotdeauna cel putin inca un acumulator incarcat si de doua ori mai multi GB liberi pe carduri decat crezi ca vei avea nevoie. Mai bine sa te intorci cu carduri pline doar pe jumatate decat sa realizezi ca nu mai poti fotografia pentru ca nu mai ai spatiu pentru fotografii, atunci cand esti intr-un loc in care nu vei mai ajunge prea curand…
  40. Investeste in echipamente de calitate. De exemplu, nu vrei sa risti sa iti distrugi aparatul doar pentru ca ai luat un trepied care s-a rupt.
  41. Foloseste un teleobiectiv pentru a surprinde portrete ale localnicilor in care fundalul sa nu distraga atentia de la subiect (tine cont sa utilizezi o diafragma cat mai deschisa, pentru un bokeh placut si un fundal cat mai estompat)
  42. Fotografii reusite se pot face si in apa. Un aparat foto subacvatic poate fi o alegere inspirata pentru o vacanta la mare.

    Imagini subacvatice din Zakynthos, cu Sony Tx20
    Imagini subacvatice din Zakynthos, cu Sony Tx20
  43. Pastreaza-ti rucsacul foto cat mai organizat. Cardurile de memorie sau acumulatorii se pierd mai des decat iti poti imagina. Utilizeaza intotdeauna un suport pentru carduri si verifica, dupa fiecare schimbare, daca mai sunt toate la locul lor…
  44. In avion, aparatul foto se ia intotdeauna in cabina (ca bagaj de mana). Niciodata nu lasati electronicele la cala.
  45. Fotografiaza in contra-lumina
  46. Utilizeaza timpi lungi de expunere pentru a fotografia marea sau cascadele. Utilizeaza reflexiile in favoarea ta.
  47. Fotografiaza texturi, mozaicuri sau obiectie decorative pentru a evidentia specificul locului
  48. Atunci cand fotografiezi obiective turistice de mari dimensiuni, incadraeaza in asa fel incat oamenii din jurul subiectului sa fie un reper pentru inaltimea si dimensiunile sale
  49. Nu uita ca o modalitate simpla pentru a „ingheta” actiunea in fotografiile subiectelor aflate in miscare este de a utiliza un timp de expunere cat mai scurt. Obtineti asta crescand valoarea ISO si/sau utilizand o diafragma cat mai deschisa
  50. Atunci cand fotografiezi cladiri incearca sa incadrezi in asa fel incat sa surprinzi si baza cladirii in imagine, iar liniile verticale sa fie paralele cu marginile fotografiei.

51. Decat sa investesti 10.000 de Euro in echipament, mai bine faci o calatorie in jurul lumii. Te vei intoarce cu fotografii mult mai reusite decat daca ai sta in casa, dar cu cel mai performant echipament in rucsac! 😉

5 COMENTARII

  1. Chiar nu inteleg de ce sa folosesti de pe trepied modul P?
    Poate ati vrut sa scrie-ti M.
    P mie mi se pare absolut inutil de pe trepied

  2. Ce ar mai fi de adaugat e ca, daca urmeaza sa cheltuiesti 10.000 euro pentru o excursie in jurul pamantului, nu ar strica inainte sa mai cheltuiesti 1000 lei pentru un curs foto.

    Ceea ce regret eu este ca, in anii 2007-2010, am avut niste ocazii de a calatori fantastice (ajungand, sa vizitez in cadrul studiilor doctorale, mai multe tari din Europa Centrala, de Vest, cat si SUA) pe care insa as putea spune ca le-am compromis cvasi-total din punct de vedere foto, nu din cauza ca nu as fi avut un aparat bunicel pentru vremurile respective (HP 945, pentru cine si-l mai aminteste), ci pentru ca NU STIAM CE SA FAC CU EL.

    Ma limitam sa comut intre modurile Peisaj, Portret, iar noaptea stiam sa trec pe Tv, pentru a face expuneri de 15 secunde… si cam atat :)).

    Intre timp, am absolvit o scoala foto si am calatorit mai mult prin tara… insa din punct de vedere fotografic, as spune ca rezultatele sunt sensibil mai bune cand cunosti principalele criterii de compozitie si sa-ti lasi creierul sa functioneze ca un exponometru.

    In ce priveste aparatul, detin in prezent un full-frame (D800), dar marturisesc ca NU SUNT EU inca la nivelul lui ;)).

Comments are closed.