CES 2015: Canon pune accentul pe zoom si lanseaza la CES 2015 nu mai putin de cinci aparate foto compacte noi. Este vorba despre modelul Canon SX530 HS, un aparat foto bridge cu obiectiv cu zoom 50x, Canon SX710 HS, cu procesor DIGIC 6 si un obiectiv cu factor de zoom 30x si SX610 HS, o varianta mai accesibila, cu senzor de 20 megapixeli si zoom optic 18x. Seria aparatelor compacte lansate acum de Canon este completata de doua modele din gama IXUS, 170 IS si 160, compacte accesibile si usor de folosit. Si, pentru a se alinia la “standardele” actuale, trei dintre aparatele lansate astazi au Wi-Fi + NFC incorporat!

Canon SX530 HS
Canon SX530 HS

Canon SX530 HS este, am putea spune, varful de gama dintre aparatele lansate acum. Are un senzor CMOS de 16 megapixeli, cu iluminare din spate (BSI) si un obiectiv cu un impresionant zoom optic echivalent 24-1200mm (50x). Bineinteles, “pachetul de dotari” este completat de stabilizarea optica integrata, functia de filmare Full HD, dar si de modurile semi-automate si manual, care pe langa modul Auto si scenele presetate, il transforma pe micul bridge intr-un aparat extrem de versatil. Singurul “minus” pe care l-am putea nota acum ar fi procesorul DIGIC 4+, de generatie veche (care se gasea in DSLR-urile Canon de acum cativa ani), dar care ar putea oferi rezultate spectaculoase totusi pe un aparat din aceasta clasa. O alta veste buna este prezenta conectorului Wi-Fi + NFC integrat, care permite transferul fotografiilor pe un smartphone sau o tableta, gratie aplicatiei Canon disponibila gratuit pentru gadget-urile cu sistem de operare Android sau Apple iOS. Canon SX530 va costa aproximativ 400 de Euro.

Canon SX170 HS
Canon SX170 HS

Canon SX710HS are, in schimb, procesor de ultima generatie DIGIC 6, dar este construit in jurul unui obiectiv cu zoom optic mai modest, echivalent 24-750mm, ceea ce s-ar “traduce” printr-un factor de zoom 30x. Rezolutia senzorului BSI-CMOS este mai mare decat cea oferita de SX530, totalizand nu mai putin de 20 de megapixeli, iar din punct de vedere al functiilor software, cele doua aparate sunt similare. In schimb, Canon SX710 nu este un aparat foto bridge, fiind mai degraba un super-zoom compact, ideal pentru calatorii si vacante. Si aici cuvantul de ordine este conectivitatea, Canon SX710 HS avand Wi-Fi integrat si NFC. Canon SX710HS va costa aproximativ 300 de euro.

Canon SX610 HS
Canon SX610 HS

Canon SX610, al treilea super-zoom lansat de Canon cu ocazia evenimentului din Las Vegas, vine cu un obiectiv mai modeste, cu focala echivalenta 25-450mm, care corespunde unui factor de zoom 18x, procesor DIGIC 4+ si un senzor CMOS BSI de 20 de megapixeli. Este un point-and-shoot veritabil, care are avantajul zoom-ului extins dar si a dimensiunilor compacte (este cel mai mic si mai usor dintre cele trei aparate super-zoom lansate acum). Vine cu un ecran LCD de 3 inch si, surpriza, are WI-Fi integrat, ceea ce permite transferul rapid al fotografiilor din vacanta pe un smartphone sau o tableta cu Android sau iOS. Acest aparat va avea un pret estimativ de 250 de euro.

Camerele din seria IXUS 160 si 170 IS sunt similare, singura diferenta importanta intre cele doua fiind prezenta stabilizatorului optic al imaginii in cazul modelului IXUS 170 IS (asa cum reiese si din denumire). In interior, procesorul de imagine DIGIC 4+, senzorul CCD de 20 de megapixeli si obiectivul zoom 25-300mm (cu F/7 la capatul tele!) asigura inregistrarea imaginilor in format JPEG si a filmelor la rezolutie HD. Nu sunt doua aparate spectaculoase, dar avand in vedere ca se adreseaza celor care isi doresc ceva mai mult de la un aparat foto decat le poate oferi camera integrata a smartphpone-ului, la un pret mai mult decat decent, cele doua aparate isi pot face treaba cu brio, pentru utilizatorii nepretentioasi. Ambele vor fi comercializate la preturi modeste, de aproximativ 100 euro.

Canon PowerShot IXUS 160
Canon PowerShot IXUS 160

 

1 COMENTARIU

  1. Salut,

    Imi puteti recomanda un aparat foto pentru o persoana mai in varsta cu un buget maxim de 500 ron?

    Sa aiba urmatoarele:
    – sa aiba baterii sau acumulator
    – sa filmeze hd sau full hd
    – diafragma minima de 2.8, 3.0 sau 3.2
    Multumesc pentru ajutor.

Leave a Reply