A aparut si aparatul foto care face poza din spatele unei oglinzi. Asta pentru ca sa puteti face selfie-uri mai bune. Si are si functie de Make-up. Si nu, nu e o gluma: este noul Casio EX-MR1, un aparat cu un design cel putin ciudat: obiectivul se afla in spatele unei ogilinzi. Poate fi folosit si ca aparat foto conventional, inregistreaza imagini la o rezolutie maxima de 14 megapixeli, are un ecran LCD de 2,7 inch si un obiectiv cu unghi larg de cuprindere, de 23mm (echivalent).

Totusi, principala sa caracteristica este modul „selfie”, care permite surprinderea unor auto-portrete mai simplu si mai usor, datorita oglinzii care acopera obiectivul. In plus, ca orice aparat din secolul acesta care se respecta, are Wi-Fi integrat si vine „la pachet” cu o aplicatie gratuita disponibila pentru smartphone-urile cu iOS sau Android, care permite publicarea rapida a selfie-urilor pe Facebook, Instagram sau orice alta retea sociala favorita.

Pare interesant si logic, pentru cei care isi doresc acest lucru, dar avand in vedere ca orice smartphone actual are camera frontala si afiseaza imaginea pe ecran, aparatul Casio este complet inutil. Are totusi meritul unui „gadget” pe care il putem trece inca de pe acum la categoria: curiozitati ale tehnologiei… 🙂

Mai multe detalii gasiti pe siteul Casio.

Casio EX-MR1
Casio EX-MR1

Lasă un răspuns