In aceste momente ma aflu la conferinta de presa eMag Black Friday 2015. Sa vedem ce noutati are retailerul pentru vineri, 20 noiembrie, atunci cand este programata cea mai importanta campanie de reduceri a anului, in Romania! 

[Live blogging]

Black Friday 2015 la eMag: 20 noiembrie
Black Friday 2015 la eMag: 20 noiembrie

Dupa cum deja stiti, anul acesta campania de reduceri „Black Friday” are loc Vineri, 20 Noiembrie 2015. Asadar, ne despart mai putin de 3 zile pana cand (aproape) toate magazinele online (dar si offline) din Romania vor lansa reducerile. Cum va fi anul acesta? La ce sa ne asteptam? Vorbesc astazi cu reprezentantii eMag despre cea mai importanta campanie de reduceri a anului si va spun, apoi, toate detaliile!

Iulian Stanciu, CEO eMag si Tudor Manea, Director General eMag Romania, ne vorbesc astazi despre planurile companiei, despre pregatiri, gamele de produse noi si cum s-au pregatit pentru ca livrarea coletelor sa se desfasoare mai bine decat anul trecut.

In momentul de fata, eMag inseamna: eMag Romania, eMag Bulgaria (care a implinit 3 ani si anul acesta se lauda cu vanzari generate de 45 milioane de euro), inseamna Fashion Days, eMag Ungaria (vanzari de 44 milioane de Euro in doi ani de zile, concurand cu MediaMarkt si Tesco), eMag Polonia, inseamna Depanero, si Conversion Marketing – compania care opereaza reteaua de afiliere ProfitShare.

Ce inseamna Black Friday?

Ce inseamna Black Friday: conform studiilor eMag, este cel mai asteptat eveniment de cumparaturi al anului. Black Friday a crescut in 5 ani, avand o munca de pregatire continua, pe tot parcursul anilor, negocieri „la sange”, pentru a aduce un volum mare de produse la preturi accesibile. In 2014 la eMag Black Friday au inregistrat 4 milioane de vizite intr-o singura zi, de 7 ori mai mult decat in primul an (2011). In 2011 au vandut 80.000 de produse, iar in 2014 numarul acestora a depasit 500.000. Calculati voi ce crestere imensa inseamna asta!

Cati romani stiu de Black Friday?

In fiecare an, eMag face un studiu, in luna Noiembrie, pe un esantion reprezentativ – rural si urban, 18-65 de ani – sa afle informatii despre perceptia evenimentului Black Friday in Romania. In 2015 peste 11 milioane de romani au aflat deja de Black Friday, ceea ce inseamna 73% dintre cei care sunt in target. Anul acesta se asteapta la un milion de cumparatori in plus fata de anul trecut (6,7 milioane de romani vor sa cumpere ceva de Black Friday).

Black Friday este la eMag o singura zi, pe 20 noiembrie, o singura zi pe an. O zi a reducerilor mari, o singura data pe an.

Tudor Manea, Director General eMag Romania, ne spune ca pregatirile pentru Black Friday 2015 au inceput cu 9 luni inainte, implicand absolut toate departamentele. 100 de angajati implicati in negocierile cu furnizorii.

50% din produsele listate pe eMag.ro vor fi la promotie in ziua de Black Friday.

Alaturi de eMag vor participa si cei 850 de selleri care se regasesc acum in platforma eMag Marketplace.

Din punct de vedere operational, emag a pregatit 55.000mp de depozite, echivalentul a 11 terenuri de footbal. Peste 1000 de angajati sunt angrenati in lucru de Black Friday. Au angajat 400 de oameni noi, care se regasesc intre acestia. Au investit 2 milioane de Euro in infrastructura IT (servere), 2 milioane de Euro investiti in dezvoltarea softwareului (optimizarea fluxurilor de logistica, comunicarea cu serviciile de curierat, website, mobile, etc). Au pregatit timp de 6 luni evenimentul impreuna cu Fan Curier, Cargus si DPD, pentru a optimiza livrarea coletelor, pentru a livra coletele la timp.

Ce gasiti la eMag de Black Friday?

  • 17.000 de televizoare
  • 60.000 de smartphones (dublul vanzarilor unei luni normale)
  • 15.000 de laptopuri
  • 10.000 de frigidere
  • 20.000 de jucarii
  • 25.000 de parfumuri (de la peste 50 de branduri)
  • 2.500 de scaune si canapele
  • 8.000 de anvelope
  • 23.000 de scutece (!)
  • 3.000 de lopeti
  • 5.000 de saltele
  • 3.000 de oale si tigai
  • 15.000 de carti
  • Autoturisme: BMW, Ford, Mini etc

Iulian Stanciu, CEO eMag estimeaza ca vor vinde aproximativ 650.000 de produse, vineri, livrand produsele pana pe 29 noiembrie.

Optiunile de plata raman aceleasi: inclusiv cash in magazin, credite online, cash on delivery, rate, plata cu cardul etc.

Livrarile din showroom vor fi planificate, programate, astfel incat emag va transmite clientilor data si ora la care sa vina sa isi ridice produsele, pentru cei care nu vor sa apeleze la serviciile de curierat.

Si, bineinteles, au pregatit si o surpriza!

Este un produs cu totul si cu totul nou si inedit, care va fi anuntat chiar in dimineata zilei de vineri, 20 noiembrie. Dupa masini, cupoane de benzina, ce credeti ca va fi? Noi mizam pe apartamente… Dar e doar o supozitie!

Despre ce ne doare cel mai mult: vor ajunge produsele achizitionate la timp? 

Iulian Stanciu afirma ca s-au pregatit mult mai bine decat anul trecut, cand au fost ceva probleme cu livrari intarziate, astfel incat acum sa livreze totul pana pe 29 noiembrie, adica in urmatoarea saptamana dupa eveniimentul Black Friday.

Sunt reducerile „pe bune”? 

Iulian Stanciu afirma ca nu isi permit sa se joace cu acest lucru, pentru ca ar pune in umbra brandul, desi perceptia exista. El spune ca perceptia gresita a clientilor se datoreaza faptului ca nu au explicat suficient cum functioneaza sistemul de reduceri. Principala problema este ca oamenii percep promotiile din an ca fiind pretul „normal” al produsului (pretul cel mai mic din ultimele campanii). Si atunci, cand se termina o campanie, pretul produsului creste (revenind de fapt la pretul initial, normal), urmand ca de Black Friday el sa fie redus, pornind de la pretul initial. Si de aici neintelegerea…

De ce Black Friday pe 20 Noiembrie si nu pe 27, ca la americani?

In India Black Friday este in octombrie, in China la inceputul lui noiembrie (11 noiembrie). Nu exista o data anume, fixa „in calendar”. In Romania Black Friday se intampla pe 20 Noiembrie pentru a putea livra produsele inainte de Ziua Nationala, cand „mini-vacanta” creeaza probleme atat curierilor cat si cumparatorilor (nu sunt acasa, etc). Deci, data la care este Black Friday este in Romania, este o alegere pur operationala.

La ce ora incepe Black Friday?

Ca de obicei, la eMag Black Friday va incepe dimineata, in jur de ora 6-7 (probabil ca si anul trecut, pe la 7 si un sfert – nota mea).

Despre numele evenimentului

Oficialii eMag spun ca au luat in calcul schimbarea numelui evenimentului anul acesta, in urma evenimentelor din ultima perioada, au intrerupt o perioada comunicarea, dar pana la urma oamenii vor reduceri si atunci s-a decis sa se mearga inainte cu evenimentul, ca si in anii trecuti. Ar fi fost greu de schimbat numele evenimentului, deoarece se vorbeste despre Black Friday de ceva vreme, iar toata lumea tot de Black Friday ar fi vorbit, chiar daca eMag ar fi schimbat numele evenimentului. Clientii cauta „Black Friday”.

eMag estimeaza vanzari de peste 1 miliar de lei de Black Friday, in Romania, cumulat, de la toate magazinele (inclusiv auto, etc).

2 COMENTARII

Lasă un răspuns