Prima expoziție de fotografie a grupului On SPOT se va desfășura sub egida Asociației Exposure, în perioada 27 APRILIE – 17 MAI 2015, în incinta galeriei Labyrinth ,la Education Point –  Str. Mendeleev I.D nr 7-15 –  bucurându-se de participare internațională și fiind totodată un tribut dedicat fotografului Fred Fogherty (1972-2015), co-fondator al grupului.

Asociația EXPOSURE și Grupul On SPOT vă invită LUNI 27 APRILIE 2015, începând cu ora 18:30, la vernisajul expoziției “ BE ON SPOT”, o expoziție de fotografie de stradă ce reuneste cadre ale membrilor acestui grup.

image
Foto: Mirela Momanu

Vă invităm să descoperiți alături de noi spiritul străzilor, emoții, stări, momente ale orașului sau pur și simplu instantanee de stradă, reunite într-o serie de fotografii alb-negru și color. În tumultul zilnic al vieții, putem descoperi lângă noi secvențe memorabile, pe care să le îndrăgim pe moment și pe care am dori să le păstrăm într-un mod aparte, parcă pentru a opri, doar și pentru o secundă, timpul care trece fără oprire. Un gest, o privire, o atitudine, o asociere sau pur și simplu viața de zi cu zi, ne fascinează și dorim să o captăm si să o păstram pentru totdeauna.

image
Foto: Cristina Tinta

Fotografille din cadrul expoziţiei sunt semnate de:

Adrian Mitu  ·  Alexandru Florin Anghel  ·  Alexandru Simina  ·  Anda Stăncescu  ·  Andreea  Alionte  ·  Bogdan Comănescu  ·  Camelia Stan  ·  Cătălin Caciuc  ·  Cătălin Dumitru  ·  Cetin Aiedin  ·  Adrian Badea  ·  Cornel Petrescu  ·  Cristina Băzăr  ·  Cristina Ţintă  ·  Dana Corina Popescu  ·  Eliza Cucereanu  ·  Ioannis Stamatogiannis  ·  Laurenţiu Sîrbu  ·  Liviu Voicu   ·  Loredana Bîtculescu   ·  Mădălina Chihaia  ·  Marilena Ditrik  ·  Marius Lucian Duţu  ·  Mirela Momanu  ·  Mustafa Dedeoglu  ·  Radu Kemal  ·  Silvio Naf (Silvision)·  Vali Dima si Fred Fogherty (in memoriam).

image
Foto: Fred Fogherty

Expoziția se bucură de participare internațională, alături de lucrările fotografilor români fiind expuse și fotografii realizate de Silvio Naf (Elveția), Mustafa Dedeoglu (Turcia) și Fred Fogherty (Franța), cuprinzând în total un număr de 55 de imagini, ce vor poposi pe simezele Education Point până pe 17 MAI 2015 (program de vizitare între orele 10 -19).

image
Foto: Dana Popescu

 „Expoziţia „BE ON SPOT” reuneşte cele mai bune fotografii realizate de membrii grupului On SPOT, dupa 6 luni de explorări fotografice ale străzilor din Bucureşti, Braşov si Istanbul (Turcia). Fotografia de stradă reprezintă bucurie pentru noi, alături de plăcerea de a ieşi să căutăm subiecte interesante de a fi imortalizate, bucuria de a străbate străzile si de a găsi acele momente sau expresii care ne fascineaza, de a reuşi să le captăm.  Aceste căutari ne îndeamnă sa ieşim în aceste plimbări fotografice pe stradă şi ne oferă o satisfacţie deosebită când reuşim să depăşim monotonia cotidianului în care suntem scufundaţi zilnic, şi să găsim acele momente aparte, redescoperite sau reinterpretate prin ochii noştri, filtrate prin imaginaţia şi viziunea noastră, şi ulterior oferite privitorilor, ca un dar. Şi nu în ultimul rând, ne motivează bucuria de a împărtăşi rezultatele cu ceilalţi membri ai grupului, uniţi de aceeaşi pasiune comună, fotografia. Învăţăm unii de la ceilalţi, ne motivăm lucrând împreună, expunem şi ne promovăm împreună rezultatele muncii in echipă” a declarat Mirela Momanu, preşedintele Asociației Exposure şi co-fondator al grupul OnSpot

Sunteți așteptați cu drag!

image
Foto: Silvio Naf

Leave a Reply