Aceasta este continuarea povestirii inceputa ieri, despre fotografia wildlife, in cautarea Comorilor Muntilor alaturi de . Prima parte aici.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

[…] Chiar si eu care sunt obisnuit cu prezenta animalelor salbatice si cu aparitiile lor tot aveam unele emotii. Si nu de frica. Este acel sentiment care nu prea se poate descrie in cuvinte, sa poti sa stai intr-un loc fara ca animalul sa te observe, sa-l vezi, sa-i faci fotografii si sa-i studiezi comportamentul este ceva unic. Si cel mai important lucru este ca dupa ce ai plecat de acolo sa nu lasi nici o urma a prezentei tale in acel loc, iar animalul sa nu stie ca tu ca si fiinta umana ai fost pe acolo.

De ce este important acest lucru voi povesti in cadrul phototour-urilor amintite mai sus. Intre timp ziua mergeam la colindat padurea uitandu-ne dupa animale si fotografiam natura salbatica din jurul cabanei apoi am inceput sa fotografiem un mic rau care curgea incet prin padurea salbatica.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Cele cinci zile petrecute in aceasta parte a Muntilor Bistritei se apropiau de sfarsit. Urma apoi sa ne deplasam in zona Muntilor Tarcau si anume in zona catunului Ardeluta. O zona foarte frumoasa, foarte salbatica. Ca si frumusete, liniste, puritate si nu stiu cum sa-i mai spun ambele zone in care am fost sunt de vis. Dupa ce am mai petrecut timp de doua ceasuri cu domnul maistru la un pahar de vorba dar si de rachiu din ala bun am plecat si noi spre cealalta destinatie a noastra amintita mai sus. Ne-am intalnit cu un domn de la Ocolul Silvic care ne-a luat cu masina si impreuna am plecat la drum povestind intamplari petrecute de-a lungul anilor prin padurile noastre. Ajunsi in catunul Ardeluta ne-am intalnit cu rangerul din zona, urmand a discuta apoi planul pentru zilele urmatoare. Dupa stabilirea unor puncte de observatie am plecat la drum spre unul dintre aceste puncte.

Am stat in acest punct pana la lasarea intunericului apoi ne-am retras si noi impreuna cu rangerul spre locul unde eram cazati si unde ne lasasem mare parte din bagaj. A doua zi ne trezim dis de dimineata, adica la ora 4. Si ce bine dormeam! Am baut repede cafeaua de dimineata si am plecat intr-o zona foarte salbatica din Muntii Tarcau. Pana in zona respectiva am facut cam 30 minute. In jurul orei 5 eram deja in padure. O ceata foarte fina persista in aer dand astfel padurii un aer foarte salbatic dar si misterios in acelasi timp.

Pe marginea drumului, prin padure am zarit o gramada de paraiase si cascade pe care in zilele urmatoare le-am fotografiat din toate unghiurile.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Tot mergand noi asa incet prin padure impreuna rangerul si cu un domn padurar iesit de acum la pensie, dar care a vrut sa ne insoteasca din placere, auzim la un moment un brahnit puternic. Dar ce inseamna cuvantul brahnit? Este sunetul pe care il scot capriorii si caprioarele cand simt ca in zona este un potential pericol. Imediat ne-am asezat pe vine si am asteptat cateva zeci de secunde fara a face nici cea mai mica miscare timp in care acel brahnit se auzea neincetat.

Prima data am crezut ca este un caprior, dar spre surpriza noastra am putut zarii printre brazi o ciuta de cerb impreuna cu puiul ei, iar undeva mai departe statea si ne supraveghea foarte atent, regele padurii, un frumos exemplar de cerb carpatin. Din pacate nu am reusit sa le fac cateva poze din cauza brazilor si a vegetatiei care erau in fata mea, iar cerbul impreuna cu “familia sa” s-au departat incet, afundandu-se tot mai mult in adancul padurii. Ii priveam prin teleobiectiv cum se departau.

Incet, incet ne-am deplasat spre locul unde acestia au stat, observand ca acel loc fusese foarte frecventat de ei si fiind in acelasi timp si locul lor de odihna. Acest lucru era foarte usor de observat datorita urmelor, mai vechi dar si urmelor foarte proaspete.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Cu o usoara expresie de dezamagire pe fata mea am oftat usor. Auzindu-ma, padurarul care iesise de cativa ani la pensie mi-a spus in soapta:

“se mai intampla ca si noi sa dam peste ei dintr-o data prin padure, iar tu sa nici nu banuiesti ca ei sunt acolo si in plus de asta este foarte posibil sa ne fi auzit desi am mers incet si in liniste, cu toate ca uneori pasii omului se pot auzi in linistea padurii. Ziua stau foarte linistiti si se odihnesc, iar la cel mai mic zgomot devin foarte atenti pe directia din care s-a auzit acel zgomot. Posibil ca fosnitul vegetatiei prin care noi am mers sau poate ca unul dintre noi sa fi calcat usor pe o crenguta uscata care s-a rupt si in acest fel s-a facut zgomot.”

Mi-am amintit ca la un moment dat am fost nevoiti sa trecem peste un brad cazut care se cam si uscase intre timp si atunci m-am agatat in cateva crengute care s-au rupt producand astfel un usor zgomot.

Mergand prin padure am gasit pe langa sumedenia de urme de tot felul, de cerb, ciuta, ied, lup si ras, un loc unde s-au balacit si cativa misteti. O ditamai baltoaca in mijlocul padurii plina de noroi, iar pe langa ea pamantul era scormonit de ziceai ca cineva a venit cu plugul la arat. Am mai vazut si prin alte locuri urmele unor astfel de treceri “usoare” a unei intregi turme de mistreti dar niciodata nu credeam ca pot sa scormoneasca pamantul in asa hal. Ce bine daca s-ar putea domesticii porci astia de mistreti. Nu ti-ar mai trebui tractor, plug si alte ustensile agricole. Iti ara astia tarlaua de zici ca ai folosit cel mai bun plug din lume si pe deasupra ti-o mai si discuieste. Si nu costa nici mult intretinerea lor un sac, doi de porumb, o baltoaca de cativa metri patrati cu ceva noroi pentru intretinerea corporala sunt tocmai bune.

Si toata ziulica am hoinarit noi prin padure, pe drumurile forestiere care nu erau multe la numar, doar doua, care daca le urmai iti purtau pasii adanc in inima padurii cale de multi km.

Seara ne-am intors spre unul din punctele de observatie de unde am avut ocazia sa vedem primul urs din acest areal care a venit in jurul orei 19.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Eu impreuna cu rangerul in drum spre unul dintre locurile de panda. Drumul era cum era dar noroiul in unele locuri depasea 15 cm, nefiind o problema prea mare deoarece eram echipati corespunzator.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Primul urs observat, fotografiat si filmat din aceasta zona.

La inceput a fost usor precaut si foarte atent in directia de unde venea zgomotul aparatelor nostre de fotografiat. Niste mici mitraliere care faceau cadru dupa cadru cu o viteza incepand de la 4 cadre pe secunda pana la 8 cadre pe secunda. Noi fiind foarte bine camuflati in observator nu avea cum sa ne vada, iar Mos Martin nu prea era sigur de ce se intampla pe acolo. Se vedea ca nu prea ii era pe plac zgomotul produs de micile nostre mitraliere desi incercam sa facem o poza la un interval de 3, 5 sau10 secunde. Si din imaginile prezentate aici si din cele care se gasesc pe website-ul www.outdoorphotography.ro veti putea observa ca acest exemplar era mai mult cu ochi pe noi, ma rog, in directia de unde venea zgomotul.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Au trecut cateva minute pana ce ursul s-a obisnuit oarecum cu zgomotul sau asa ne-a placut noua sa credem atunci desi daca ne-ar fi zarit pe noi ca si forma umana nu stiu in cate secunde ar fi disparut in padure. Probabil ca in secunda doi ar fi fost in padure.

Pret de o ora si ceva i-am tot facut poze, l-am filmat si i-am putut observa comportamentul.

Incet incet se lasa intunericul peste padure dar si peste noi, soarele a apus de ceva vreme, iar lumina din padure a scazut foarte mult incat niciun ISO cu o valoare de 12800 nu ne prea mai ajuta, asa ca o luam incetisor inapoi spre drumul de intoarcere incheind astfel prima zi in acesta zona fiind si foarte bucurosi ca am avut succes urmand ca a doua zi sa o luam de la capat, tot in acest punct de observatie, sa vedem ce suprize ne mai ofera codrul.

A doua zi am plecat din nou pe coclaurile impadurite in descoperirea unor locuri unde mai stau ceva animale salbatice. Nu prea am avut noi succes cu animale de talie mare si am pozat din nou ceva raulete de munte si cascade si din cand in cand mai aparea si cate un pitigoi de bradet.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Fotomodelul nostru inaripat. Pitigoi de bradet.

Seara ne-am intors in locul cu pricina instalandu-ne din nou in locul de observatie si asteptand si la un moment dat am zarit prin padure o mica silueta. Ghici cine era:

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Un alt urs mai mic de data asta care a iesit agale din padure nestingherit de nimeni si de nimic.

Apoi la primul click al aparatului foto a ridicat privirea inspre directia noastra. Ne-am oprit din pozat si am continuat sa-l urmarim pentru a nu-l deranja mai tare si pentru a-i permite sa inainteze inca cativa metri in poiana deoarece se oprise langa marginea padurii si ne era teama sa nu o zbugheasca inapoi in padure. Fapt care sa si intamplat dupa cateva secunde, traversand in viteza toata poiana disparand apoi in padure.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

Apoi dupa ceva timp a reaparut mai sus intr-o zona mai indepartata fiind la fel de precaut si cautand prin iarba cate ceva de mancare.

Copyright Silviu Matei
Copyright Silviu Matei

L-am lasat in pace si nu i-am mai facut asa de multe fotografii vazand ca este foarte precaut si nu doream sa-l speriem mai tare. Ne-am multumit cu cateva imagini in speranta ca nu l-am deranjat foarte tare, continuand doar sa-l observam, sa-i studiem comportamentul si felul cum acesta isi cauta de mancare. Si pot sa va spun ca a fost foarte frumos.

A treia zi insa am avut o surpriza foarte mare.

Ne-am instalat noi ca de obicei in locul nostru preferat si am asteptat. In aproximativ jumatate de ora si-a facut aparitia din padure un alt urs. Unul mult mai mare incat nu puteam sa-l incadrez pe tot in cadrul aparatului de fotografiat. Urmarind acest urs prin poiana am auzit incet cum rangerul ne spune in soapta “uite in stanga departe in dreptul pomului ala, in spate, alt urs”. Mi-am indreptat usor teleobiectivul spre zona respective si am fost placut surprins de aparitia unui alt urs, de fapt era o ursoaica. La aparitia acesteia, ursul aflat deja in poiana s-a ridicat brusc din locul in care statea si isi manifesta suprematia pentru acel loc prin faptul ca incepuse sa maraie destul de puternic, iar noi, aflati cam la 60-70 metri departare il auzem foarte bine. In acel moment am ramas toti trei (eu,Eros dar si rangerul) blocati de uimire. Colegul meu spuse in soapta “ frate, astia se iau la bataie!”

Prima mea impresie dupa acele secunde de maraiala puternica a fost ca cei doi se vor lua putin la bataie dupa un astfel de comportament. Nu numai eu am ajuns in acele secunde la concluzia asta. Toti trei ne-am gandit la asta. Ursoaica de altfel foarte hotarata si foarte tupeista tot continua drumul spre locul unde era ursul. Nu prea a fost impresionata prea tare de maraiturile puternice ale masculului, dar totusi pastra o distanta de 2-3 metri.Dar se pare ca domnul urs a fost in cele din urma un domn in adevaratul sens al cuvantului si a acceptat prezenta ursoaicei si mai maraind din cand in cand asa de control. Am tras repede o serie de vreo 15-20 de imagini apoi am hotarat sa-I filmez. O sa postez filmul intr-o sectiune separata care va putea fi gasita pe website-ul www.outdoorphotography.ro. In aceasta sectiune veti gasi numai continut original, filme cu si despre animalele salbatice filmate de mine in full hd (1920/1080p). Sper sa va placa.

Dupa mai bine de o ora si ceva cat timp i-am observat, cei doi ursi au plecat pe rand in padure. Oricum nu prea mai puteam face poze deoarece lumina scazuse foarte mult si am preferat sa ne retragem si noi spre locul unde eram cazati, sa mancam, sa mai stam la povesti si apoi sa tragem un pui de somn pe care il meritam din plin urmand ca in ziua urmatoare sa incercam sa urcam intr-o zona mai inalta, unde poate vom avea norocul sa fotografiem si sa vedem rotitul cocosului de munte. Dar vremea nu prea a tinut cu noi, sus in munte pe la altitudinea de 1200 metri erau nori, ceata si mai ningea din cand in cand. Am hotarat totusi sa ne trezim dimineata si sa vedem daca sunt ceva semne ca se mai indreapta vremea. Zis si facut. Ne-am trezit noi dimineata dar vremea ne-a dezamagit. Erau nori, ceata si jos unde eram noi ploua usor. Ne-am mai tot plimbat noi prin zona si am mai explorat diverse locuri dar nimic. Ziua urmatoare urma sa ne facem bagajele si sa plecam spre casele noastre, inapoi in Bucuresti.

Hmmmm, dezamagitor gandul asta dar nu aveam ce face. Incepusem sa ma obisnuiesc pe aici prin locurile astea frumoase, salbatice, cu un aer foarte foarte curat.

As mai fi stat inca pe atat fara nici o problema, dar in Bucuresti, la locul meu de munca ma  asteptau cu drag colegii mei ca sa-mi dea de munca ca doar m-am intors cu bateriile incarcate dupa atata concediu petrecut la munte, nu? Ce-i mult strica. Si uite cam asa s-a desfasurat “mica” tura prin munti incercand sa fotografiez Comorile Carpatilor.

Aceasta a fost aventura fotografica in Muntii Carpati, povestita de Silviu Matei. Speram ca ati parcurs si prima parte si ca v-a placut! Daca doriti sa ii adresati intrebari lui Silviu puteti face acest lucru mai jos, la rubrica de comentarii sau pe site-ul sau,  www.outdoorphotography.ro !

2 COMMENTS

Leave a Reply