Primul Mirrorless cu Android - Polaroid iM1232
Primul cu iM1232

Dupa ce zvonurile anuntau inca de luna trecuta lansarea primului aparat foto mirrorless cu sistem de operare Android, iata ca ieri, in cadrul , compania Polaroid a anuntat oficial lansarea noului produs. Surprizele, insa, nu s-au lansat asteptate: Polaroid iM1232W nu este fabricat de celebra companie ci poarta doar brandul Polaroid, aparatul apartinand companiei Sakar. Mai mult decat atat, primul mirrorless cu Android nu are senzor integrat in body ci in… obiectiv! Da, fiecare obiectiv va avea propriul senzor (zic ei, optimizat), mergand pe acelasi principiu ca si aparatele din seria Ricoh GXR.

Unul din avantajele unui aparat foto de sistem (mirrorless, DSLR etc) este exact acesta: posibilitatea de a utiliza obiective diverse, eventual de la mai multi producatori independenti. Prin integrarea senzorului in obiective, Polaroid iM1232 obliga fotograful sa utilizeze doar obiectivele date de producator, care oricum deocamdata nu exista (au lansat doar obiectivul de kit 10-30mm f/3.5-5.6). Mi-e greu sa cred ca un producator independent de obiective va fi interesat vreodata de acest sistem…

Asadar, intrebarea este: de ce ai da mai multi bani pe obiective care au fiecare senzorul lor propriu integrat? Sau de ce ai lua un Polaroid iM1232 pana la urma?

Sigur, ideea in sine este buna: avantajele unui sistem de operare consacrat pus pe o camera foto compacta cu Wi-Fi pot atrage potentialii clienti, dar la fel de bine acest aparat putea sa ramana la stadiul de compact. Pentru ca, asa cum este acum, acest “mirrorless” nu ne atrage cu nimic…

Probabil si acest aparat a fost lansat doar pentru a atrage atentia asupra unui brand care, in prezent, incearca orice nisa de piata pentru a mai bifa niste vanzari (Polaroid a lansat la CES o serie intreaga de tablete, inclusiv modele pentru copii!!). Ma astept ca “adevaratul” mirrorless cu Android sa fie lansat tot in acest an, dar de un brand care stie ce face (probabil Nikon sau Samsung). Compania Sakar afirma ca Polaroid iM1232 va fi disponibil din trimestrul doi la un pret de aproximativ 399 Euro. Mai multe detalii despre Polaroid iM1232 puteti citi pe siteul lor.

P.S. Nici macar fotografii oficiale cu noul aparat nu prea am gasit, asadar sursa fotografiei de mai jos este Dpreview.com

Polaroid iM1232W (Photo Dpreview.com)

1 COMENTARIU

  1. Asta cu senzorul integrat in obiectiv e ca si cum ai inventa apa calda. Dupa parerea mea e o lipsa de imaginatie, aparatul fiind conceput numai pentru a se lauda, dar nu are nici o valoare practica.

Leave a Reply