Sigma a anuntat astazi pretul si disponibilitatea noului obiectiv fix (prime) Sigma 35mm f/1.4 DG HSM. Acesta face parte din noua generatie de obiective Sigma si se caracterizeaza printr-o formula optica imbunatatita, un design mai atractiv si performante sporite atat in ceea ce priveste acutanta dar si viteza sistemului autofocus.

CITESTE SI: Testul Sigma 35mm f/1.4 in redactia Clubului Foto

Sigma 35mm f/1.4
Sigma 35mm f/1.4

Daca pe aparatele foto cu senzor in format Full Frame „Sigma 35mm f/1.4″ este un obiectiv wide moderat, acesta ofera o distanta focala echivalenta de aproximativ 50mm pe aparatele cu senzor APS-C, fiind potrivit pentru fotografie de strada, instantanee sau chiar portrete. Diafragma circulara formata din 9 lamele cu o deschidere maxima f/1.4 asigura un efect bokeh placut si o profunzime de camp redusa si totodata o luminozitate mare. Obiectivul „Sigma 35mm f/1.4″ poate fi util in multe aplicatii foto: de la fotografii de peisaj si pana la fotografie de strada, fotografie de arhitectura sau chiar pentru portrete.

„Sigma 35mm f/1.4” a fost prezentat pentru prima data anul acesta in cadrul Photokina 2012 alaturi de alte doua obiective din noua gama: Sigma 120-300mm F/2.8 DG OS HSM si Sigma 17-70mm F/2.8-4 DC OS Macro.

Iata ca acum, dupa o luna si jumatate de la Photokina aflam pretul si data la care va fi comercializat noul obiectiv in Romania. Conform comunicatului oficial Sigma, noul obiectiv va fi disponibil incepand cu 30 Noiembrie la un pret de 3465 lei cu TVA inclus.

Sigma 35mm F1.4 DG HSM va fi disponibil pentru montura Canon, Nikon, Sony si Pentax.

Lansarea acestui obiectiv ma duce cu gandul la un obiectiv care mi-a placut mult cand l-am testat iarna trecuta: Sigma 85mm f/1.4. Daca specialistii Sigma reusesc sa combata aberatiile cromatice specifice obiectivelor wide foarte luminoase atunci cu siguranta cred ca si Sigma 35mm f/1.4 va fi un obiectiv cel putin la fel de reusit ca si predecesorul sau de 85mm. Il asteptam la teste!

 

7 COMENTARII

  1. parerea mea , ca acesta este peste cel nou scos de Canon. si optic si mai ales daca e metalic -asa pare din preview. si pret mai bun.

  2. Nu trebuie sa fie neaparat metalic, nici Canon L nu-s toate metalice, cum ar fi 100mm f/2.8 L IS USM Macro, e din plastic rezistent. Cel mai important e sa aiba o optica mai buna, Sigma asa cum e, n-a scos obiective sensibile dpdv constructiv. Poate alea ieftine sub 1000 RON. 85-ul ma incanta, dar tot nu-i L. Nu mai arunc sumele alea pe obiective decat pe L-uri. Dupa ce ca rar mi-as permite unul, vreau sa-mi adun 3-4 L-uri in trusa. Daca totusi Sigma incepe cu carcase metalice si constructie weather sealing, poate ma razgandesc. Sigma 120-300mm F/2.8 DG OS HSM ar fi o alternativa pentru mult visatul 100-400L. Vedem, sper ca anii viitori sa aduca mai multe in trusa mea :). Tele-urile la Sigma am impresia ca dau un noise pe fundal, putin neasteptat, ca atunci cand folosesti valori ISO mari. Poate asta am observat eu din testele altora, nu stiu.

  3. Referitor la pret si disponibilitate nu ma pot abtine de la a semnala o practica ce frizeaza bunul simt elementar, nu neaparat cel de afaceri rasunatoare. Concret, se ofera un obiectiv, intamplator subiectul articolului de fata, la un pret oarecare X, redus cu 300 de lei. Pana aici doar motive de bucurie, nu-i asa? Toate ar fi bune si frumoase si chiar ar fi un motiv bun sa dam navala si sa cumparam repede unul ca doar s-a redus pretul si nu poti sti cat tine „minunea”! Exista o singura problema: obiectivul in cauza este indisponibil. Si nu din cauza ca au fost altii mai rapizi si au epuizat stocul, ci din cauza ca … inca nu este livrat de catre producator!!! Si atunci intrebarea fireasca este: daca acest produs nu a fost niciodata la vanzare, pretul nou ce ascunde? – o reducere in avantajul clientului sau o manipulare in avantajul magazinului? Desigur, intrebarea este retorica. Personal, in ultimii ani am inceput sa dezvolt un tip de reactie negativa la toate practicile de manipulare (si sunt al naibii de multe si variate) ale departamentelor de marketing si vanzari, din toate domeniile, care imi vor binele si/sau imi creeaza false nevoi.
    Pentru conformitate, „minunea” evocata mai sus poate fi admirata pe site-ul celui mai mare magazin cu profil fotografic din Romania (nu stiu daca am voie sa dau nume sau link-uri).

  4. Trecand la lucruri care intr-adevar sunt interesante, trebuie semnalata introducerea posibilitatii ajustarii parametrilor (inclusiv reglarea focalizarii automate) si a update-ului de firmware prin intermediul statiei de andocare cu conexiune USB. Din ceea ce cunosc eu este o premiera in lumea aparaturii fotografice de consum, cel putin in lumea formatului 35mm.
    Nu stiu daca aceasta mutare este din cauza ca Sigma a facut un pas (firesc) inaintea celorlalti, sau datorita istoricului sau nu tocmai de invidiat in ceea ce priveste calitatea inconstanta a obiectivelor fabricate anterior. Drept e ca niciun producator nu poate scoate toate obiectivele reglate identic, plus ca reglarea cea mai exacta se face in pereche camera-obiectiv, dar Sigma parea vanzatorul de banane tipic, fapt care a condus si la oferirea calibrarii gratuite a perechii amintite dupa achizitionarea unui obiectiv Sigma. Ma explic: bananele se livreaza verzi si se coc la client – reprezinta exemplul tipic de vanzare a unui produs „neterminat” si care urmeaza a se finaliza la client.
    Din punctul meu de vedere, indiferent care este motivul oferirii acestui dispozitiv USB, pot sa afirm ca oricum este o idee salutara, tinand cont ca un obiectiv are durata de utilizare mai mare decat a unui body DSLR si in felul acesta fiecare isi poate face reglajele de cate ori este necesar, chiar pe body-uri care nu dispun de ajustarea autofocusului, fara a merge la service.
    Ma astept ca solutia sa fie adoptata in viitor si de catre alti producatori de obiective.
    Pentru domnul Ionut Lungu: Sigma numeste materialul din care este fabricat corpului obiectivului TSC (compozit stabil termic) si afirma totodata ca este cu 25% mai elastic decat policarbonatul. Deci nu este metalic, ci un plastic compozit. Totusi, montura este din metal (bronz cromat).

Lasă un răspuns