„Trei obiective intr-unul singur!” … asa lauda Sigma noul obiectiv 24-35mm f/2.0 lansat in urma cu cateva luni. Astazi el a ajuns in Romania si s-a oprit prima data in redactia Clubului Foto pentru teste. Asadar, in curand pregatesc review-ul celui care ar putea fi „obiectivul anului 2015”, la cat de bine a fost primit in presa internationala si de catre primii fotografi care l-au achizitionat. Noul Sigma 24-35mm f/2.0 DG poate fi achizitionat si din Romania, incepand de azi, in varianta pentru montura Canon: detalii si pret aici.

Noul obiectiv Sigma 24-35mm f/2.0 a ajuns la Clubul Foto pentru teste
Noul obiectiv Sigma 24-35mm f/2.0 a ajuns la Clubul Foto pentru teste

Sigma afirma despre noul obiectiv ca poate inlocui cu succes trei obiective cu focala fixa: cel de 24mm, cel de 28mm si pe cel de 35mm (doua dintre ele le-am testat chiar aici, la Clubul Foto: test Sigma 24mm f/1.4 si test 35mm f/1.4 ART). Tot conform producatorului, noul Sigma 24-35mm f/2.0 este si primul (si singurul…) obiectiv zoom grandangular cu deschiderea maxima a diafragmei f/2.0 constanta, pe toata plaja focala!

Vom afla in urma testelor daca intr-adevar este atat de bun precum se prezinta, dar cel putin teoretic are toate atuurile pentru a deveni un best-seller: o plaja focala versatila (si foarte utila fotografilor), luminozitate constanta f/2.0 si un sistem de focus rapid si silentios. Il voi pune la lucru pe un Canon 6D (da, testez obiectivul cu montura Canon) si va voi prezenta rezultatele intr-un review pe care il voi publica in zilele urmatoare. Pana atunci pot sa iti spun ca primele impresii sunt pozitive: este un obiectiv „cu greutate” si la propriu si la figurat, este mare si are o constructie solida, din materiale de calitate, la acelasi standard cu restul obiectivelor din gama ART a producatorului nipon.

Sigma 24-35mm f/2.0 DG functioneaza atat pe aparate foto cu senzor Full Frame cat si APS-C si va fi disponibil comercial cu montura pentru aparate foto Canon, Nikon si Sigma. Are o formula optica formata din 18 elemente dispuse in 13 grupe si integreaza lentile de tip FLD si SLD. Are o diafragma compusa din 9 lamele circulare, accepta filtre cu diametrul de 82mm, are 12cm lungime si 9cm diametru si cantareste 920g (asa cum spuneam, este un obiectiv voluminos!).

Acesta este, pe scurt, noul obiectiv Sigma 24-35mm f/2.0 DG HSM. Vom afla impreuna cum se descurca in practica, in urma testului pe care il voi face in zilele urmatoare. Pana atunci insa, puteti arunca un ochi la Photosetup pentru a afla pretul lui si disponibilitatea (pentru montura Canon poate fi deja comandat!).

Sigma 24-35mm f/2.0 DG – specificatii tehnice pe scurt:

  • Obiectiv compatibil Full Frame si APS-C
  • Distanta focala 24-35mm
  • Diafragma f/2.0 (constanta) – f/16
  • Diafragma formata din 9 lamele (circulare)
  • Formula optica: 18 elemente / 13 grupe
  • Integreaza lentile de tip FLD si SLD pentru distorsiuni si aberatii cromatice minime
  • Distanta minima de focus 28cm
  • Raport de marire: 1:4,4
  • Inel portfiltru: 82mm
  • Dimensiuni: 87.6×122.7 mm
  • Greutate: 920g