Nikon S800C
Nikon S800C

A trecut aproape un an de cand scriam articolul de aici si iata ca subiectul camerelor foto compacte vs. smartphones revine in actualitate in aceste zile (de ce tocmai in perioada sarbatorilor, nu stiu…). Conform unor statistici din Japonia, numarul camerelor foto compacte exportate de producatorii niponi a scazut cu aproape 48% in luna Septembrie a acestui an fata de aceeasi perioada a anului precedent. De celalalta parte a baricadei, numarul de dispozitive smartphone vandute este intr-o crestere continua, concurenta pe acest segment fiind din ce in ce mai acerba, producatorii oferind terminale din ce in ce mai performante, inclusiv cu camere foto care incep realmente sa depaseasca in performante aparatele foto de acum cativa ani. As putea spune ca nu ma mira foarte tare, deoarece am vazut impreuna ce poate face camera foto integrata din iPhone 5 sau din Nokia 808 Pureview in testele de luna trecuta…

Este clar ca producatorii de aparate foto compacte trebuie sa faca ceva sa se reorienteze pentru a recastiga piata. Astfel, nu e de mirare ca un brand clasic precum Nikon a lansat in aceasta vara un aparat foto cu sistem de operare Android, Nikon S800C (review), intr-o incercare de a veni mai aproape de cei care folosesc un smartphone in loc de o camera foto, oferindu-le ceva mai performant dar care functioneaza pe aceleasi principii ca si telefonul cu care sunt obisnuiti. Este clar ca in viitor vom vedea multe alte aparate foto de acest gen, pasul urmator fiind deja facut de Samsung (poate ironic!) care au anuntat si ei o camera foto cu Android, Samsung Galaxy Camera.

In acest context, autorul articolului de aici prevede o evolutie a pietei aparatelor foto compacte oarecum similara cu cea a dispozitivelor MP3 Player de acum cativa ani: toata lumea asculta acum muzica, dar face asta folosind un smartphone pe post de MP3 Player. Probabil asa se va intampla si cu aparatele foto compacte. Cel mai probabil ultimele care „vor parasi scena” vor fi compactele performante (gen Nikon P7700 sau Canon G15) care oricum se adreseaza unui alt target decat compactele ieftine….

Samsung Galaxy Camera
Samsung Galaxy Camera

4 COMENTARII

  1. Cercertarea este destul de irelevanta, dintr-un motiv simplu: face referire doar la produsele japoneze. Apoi este stiut ca datorita crizei provocate de tsunami, toata economia Japoniei s-a dus in jos, inclusiv productia de compacte.
    2nd, produsele japoneze au fost mereu mai scumpe decat competitia, si deci au avut mereu vanzari mai mici. Acum s-a accentuat caderea.
    Concluzia articolului este valida totusi: compactele sunt o specie pe cale de disparitie, smartphoneurile inghitindu-le. DSLR-urile vor intra mainstream si FF-urile o sa fie mult mai accesibile ca pret. Sa plangem ? NU! Sa ne bucuram, ca vedem avantajele competitiei – in cazul asta din lumea smartphone-urilor.

  2. […] Anuntul Olympus aduce din  nou o confirmare a declinului care se desfasoara in prezent pe piata aparatelor foto compacte. Nu ar fi deloc o surpriza daca si alti producatori de aparate foto vor adopta o strategie similara, in viitorul apropiat. Despre declinul compactelor se vorbeste inca din 2011, atunci cand am scris primul articol din aceasta serie si se pare ca previziunile specialistilor se adeveresc. […]

Lasă un răspuns