Cea mai mare si cea mai importanta expozitie internationala dedicata echipamentelor electronice de larg consum, CES 2012 s-a incheiat la sfarsitul saptamanii trecute. Editia de anul acesta din Las Vegas a reunit toate marile branduri foto-video prin organizarea a doua evenimente distincte, sub acelas acoperis: CES si PMA. Daca pana anul trecut cele doua expozitii erau organizate separat, in luna ianuarie, acum ele au fost reunite in cadrul aceluias eveniment iar acest lucru s-a vazut mai ales din punct de vedere al numarului de produse noi lansate de fiecare producator. Daca vreti sa revedeti toate stirile si lansarile de la CES (30 de articole), va invitam sa accesati pagina dedicata evenimentului.

CES 2012
CES 2012
Nikon D4
D4

Desi poate multi se asteptau la si mai multe “surprize” din partea producatorilor de aparate foto si camere video, editia din acest an a fost destul de interesanta. Trei producatori au avut parte de cea mai mare atentie din partea publicului: Nikon, Fuji si Canon.

Cei de la Nikon au lansat varful de gama Nikon D4, poate cel mai asteptat model al producatorului nipon din ultimii doi ani iar specialistii de la Fuji au prezentat nu mai putin de 18 camere foto compacte si bridge noi, dar si vedeta din acest an a expozitiei, Fuji X-Pro 1.  Despre X-Pro 1 ati putut citi in nenumarate randuri aici, la Clubul Foto si am reusit sa facem chiar si un scurt preview al singurului aparat disponibil in Romania!

Canon Powershot G1 X
Canon Powershot G1 X

Canon a lansat modelul G1 X, care continua seria compactelor performante dar cu un senzor nou ce se apropie din punct de vedere al dimensiunilor de senzorii APS-C. Este, cu siguranta un model interesant si despre care vom mai scrie. Pe langa Canon G1 X au fost anuntate si doua camere din seria IXUS.

Anul acesta, cuvantul de ordine la CES a fost “Wi-Fi” sau, mai bine zis, camerele foto cu conexiune wireless integrata. Am vazut nu mai putin de 10 modele de la Fuji, Kodak si Samsung si se pare ca acesta este viitorul in segmentul compact. Daca vorbim de viitor, cei de la Polaroid au prezentat la CES primul aparat foto din lume cu sistem de operare Android, un gadget asmanator unui smartphone dar orientat catre fotografii. Asa cum notam si in articolul de acum cateva seri, Polaroid a spart gheata si a lansat o noua provocare pe o piata dominata din ce in ce mai mult de telefoanele mobile. La sfarsitul anului trecut rapoartelearatau o scadere a vanzarilor pe piata camerelor foto compacte ieftine odata cu aparitia dispozitivelor de tip smartphone cu camera foto de calitate.

Panasonic HX-WA20
Panasonic HX-WA20

Cei de la Polaroid au lansat prima camera hibrida si, speram noi, nu si ultima. Sa vedem daca va avea succes!

Cei de la Panasonic ne-au prezentat cateva aparate foto compacte si o camera foto-video rezistenta la apa, praf si interperii, foarte interesanta din punct de vedere al designului. Pentru utilizatorii aparatelor foto mirrorless, Panasonic a prezentat si cateva lentile de conversie noi.

Fuji X-Pro1
Fuji X-Pro1

Cea mai mare surpriza, daca putem spune asa, ne-a oferit-o Sony. Acestia au prezentat la CES doar trei camere compacte, destul de neinteresante din punct de vedere al specificatiilor tehnice. Daca anul trecut Sony lansau nu mai putin de 16 compacte, anul acesta si-au concentrat eforturile spre camerele video, unde au lansat 13 modele handycam, printre care si cea mai compacta camera video 3D. Tot de la Sony am vazut si primele carduri XQD, viitorul format care va inlocui cardurile Compact Flash.

Anul acesta, locul I din punct de vedere al numarului de aparate foto lansate este acaparat de Fuji, cei care au prezentat 18 camere compacte si modelul de top Fuji X-Pro 1. Cele mai interesante modele lansate sunt: Fuji HS30, subacvatica XP150 si compactele performante din seria FX.

Sigma 180mm f2.8 Macro
Sigma 180mm f2.8 Macro

Nu putem incheia retrospectiva aparatelor foto lansate la CES 2012 fara sa amintim si de Olympus, care a lansat un bridge si cateva camere compacte, printre care si modelul Olympus TG-320, un subacvatic veritabil.

Am avut ocazia sa vedem si cateva obiective noi, printre care si modelul Sigma 180mm f/2.8 Macro 1:1, un obiectiv macro cu specificatii tehnice foarte atragatoare. Atat de atragatoare incat cei de la Sigma au declarat ca sample-ul prezentat la CES a “disparut” in timpul expozitiei si nu a fost gasit pana acum. Cel mai probabil a fost furat, dar ce stim sigur este ca obiectivul era un prototip, fiind doar doua astfel de modele frabricate pana acum. Tot acum au fost prezentate si cateva obiective pentru mirrorless, tot de la Sigma.

Ce urmeaza?

Daca CES 2012 s-a incheiat, au ramas totusi o serie de modele pe care intreaga comunitate le astepta dar care nu si-au facut aparitia la expozitie. Am putea vorbi despre , un model mult-asteptat de fanii Panasonic si – cred ca nu mai este cazul sa va amintim – de , cel mai popular model full-frame al producatorului japonez. Despre Panasonic GH3 nu stim foarte multe noutati, dar va putem spune ca Nikon D800 se va lansa, cel mai probabil, in prima saptamana din Februarie. Si, daca tot s-a incheiat expozitia si au inceput din nou zvonurile, am aflat ca Fuji pregateste un nou mirrorless de sistem, o varianta mai accesibila ca pret decat modelul X-Pro 1 in aceasta vara. Probabil, se va lansa odata cu modelul mirrorless de la Canon, care este asteptat sa apara undeva in vara, cel mai probabil pana la , in Septembrie.

Cam asta a fost CES 2012. Nu uitati ca puteti revedea toate articolele si toate aparatele lansate saptamana trecuta urmarind tag-ul CES 2012.

 

Leave a Reply